Cristian SauleaUn sfert de secol

Vreau să văd ziua în care oamenii vor pierde mai puțin timp pe analize, "cât e de greu de trăit în această țară" și se vor apuca de lucru

Așa suntem construiți noi, oamenii, ne punem bariere și limite peste tot, ne complicăm existența cu tot felul de indicatori de performanță. Trebuie, așa fac toți, eu tot trebuie să fac? Bifăm peste tot, în carieră, în dragoste, în ani...

Astăzi a ajuns și rândul meu să trag o linie și să spun, da, am trăit un sfert de secol. De obicei chelia mea și barba creează confuzie, în realitate...sânt tânăr doamnă, tânăr.

În familie am învățat că eu sunt responsabil de viitorul meu, cum am să îmi aștern așa am să dorm. Îndiferent de alegerile mele, unele inspirate, altele mai puțin, ai mei m-au susținut, uneori chiar alimentând cu o doză de nebunie și curaj spiritul meu și așa nonconformist. Cred că familia e cel mai prețios lucru pe care l-am avut și îl voi avea vreodată. Pentru că unde nu m-aș fi dus, mereu m-am întors acasă.

Mi-a luat ani de zile ca să instalez filtre de securitate pentru feerie și falsitate. Astăzi, am alături doar oameni care nu s-au temut să îmi întindă mâna când eram la nivelul ALIANSULUI. Sau să îmi dea un șut în fund, ca să fac un pas înainte. Am devenit dependent de oamenii din jurul meu și de naftizin. Fumatul încă îl mai las.

De vreo 7 ani nu ne mai vorbim cu Dumnezeu, și așa poate-i cel mai bine.

Uneori vreau să mă trezesc cu o amnezie totală și să încep viața de la zero, deși nu am regrete pentru tot ce am făcut...sau nu am făcut.

Am încetat să mai trăiesc cu trecutul, pentru că asta provoacă insomnii. Am aruncat tot ce aveam prin „sertare”. Uneori îmi este dor de oamenii din trecut, chiar dacă pentru unii nu a mai rămas nici măcar loc de bună ziua.

Iubirile au fost multe, de diferite naționalități, chipuri, corpuri...creieri. Iubesc în femei atitudinea, restul vine la pachet. De doi ani iubesc, cineva stă în spatele meu, cineva care nu mă lasă să alunec

De 10 ani lupt. Cât de banal nu ar suna, dar chiar trăiesc orice zi ca ultima. M-am obișnuit să mă bucur de viață ACUM, și să nu aștept ziua în care va fi mai bine. Pentru că unii oameni au mai puțin timp alocat de sus.

Am studiat doar atunci când am crezut de cuviință, nu am fost niciodată un model de sfințenie studențească. În toți anii de studenție am scris jumate de caiet de notițe...atât. Cele două diplome de studii superioare stau și se prăfuiesc acasă, la mama. Nici la un job nu m-a întrebat nimeni de ele. Niciodată nu am să uit senzația când am primit primul meu salariu de 700 de lei. Nu am făcut niciodată voluntariat, sunt incompatibil cu acest cuvânt. Nu am visat niciodată la carieră și nici peste „morți” nu am pășit. Când faci ceea ce îți place, timpul trece fără ca să îți dai seama.

Am început la radio ca simplu DJ, apoi am lucrat cot la cot cu oameni geniali, așa am învățat cum se construiește o televiziune. M-am întors la radio deja în altă funcție, unde am învățat ce înseamnă responsabilitate și încredere. Ca în final...să ajung în politică. Ca un narcoman să încep de la ceva mai slăbuț...apoi treptat și sigur să intru pe sistem, din care nici până astăzi nu pot ieși Acesta a fost testul meu de rezistență, morală, fizică. În politică m-am călit. Am învățat de la politicieni cum să nu procedez, cum să nu fiu.

Azi împreună cu un prieten punem pe roate afacerea pe care am pornit-o. Egreu să faci business în Moldova, dar e posibil. Răbdare.

Nu neglijați studiile, dar nu vă pierdeți nopțile învățând pe de rost din conspecte. Experiența este 95% din salariul vostru, restul 5% ceea ce ați învățat la facultate, un fel de marjă de eroare.

M-am obișnuit să creez aparențe...e cel mai util lucru pe care l-am învățat.

Nu mă mai miră că mama proștilor e mereu gravidă, și nici că oamenii au făcut din „lins” un stil de viață. Nu, nu vreau să schimb lucrurile în plan mondial. În fiecare dimineață încep dela viața mea, de la atitudinea mea față de alții. Nu vă rușinați niciodată să salutați o femeie de serviciu sau un măturător. Urăsc bădăranii și femiile „ieftine”, din păcate ambele categorii sunt în permanentă creștere. Iată de ce uneori nu ezit să înjur

Nu îmi pare rău că am revenit în Moldova. Vreau să văd ziua în care oamenii vor pierde mai puțin timp pe bocete și analize, „cât e de greu de trăit în această țară” și se vor apuca de lucru.

În acest sfert de secol s-au strâns atât de multe, pe încă vreo 25 de ani înainte, dar până când ajunge.

Chiar și sinceritatea trebuie să aibă limite.

Iubiți-vă viața oameni buni și nu vă pierdeți timpul pe lucruri inutile.