Bloguri

Tudor CojocariuPreședintele normal și valetul cu apucături

14 mai 2012, 9:29 imprimare copiază link-ul Link-ul a fost copiat in change bufer
Tudor  Cojocariu

Tudor Cojocariu

Naționalistul își reprezintă națiunea și acționează în interesul ei, iar șovinul își reprezintă națiunea, acționează în interesul ei, dar pe deasupra le mai și dă coate (sau gloanțe, după caz) celorlalte națiuni.

Totul se rezumă la repere.

Într-un stat în care chestiunea identităţii naţionale încă mai stă pe sub preş, iar cei care încearcă să o scoată la lumină şi s-o cureţe de praf sunt băgaţi şi ei sub preş, reperele sunt cu dosul în sus.

Într-o ţară în care naţiunea titulară s-a obişnuit să le călărească pe celelalte, fie în interiorul, fie în afara propriilor graniţe, reperele sunt şi mai cu dosul în sus.
Prin urmare, dilemele noastre privind rostul, direcţia şi până la urmă, modelele de urmat ale republicii, sunt legitime.

Concret. Într-o emisiune, preşedintele Timofti, deţinătorul apolitic al cele mai înalte funcţii politice în stat, a spus că nu este de acord ca acesta să fie tratat ca un naţionalist. Adică, acesta nu este de acord cu acest calificativ. Bun, asta-i într-un fel treaba personală a omului, pentru că noţiuni ca "naţionalist", "patriotism" şi altele asemenea, sunt inevitabil percepute diferit de fiecare individ în parte. Exact din acest motiv, matematicienii fac jocuri de cifre, juriştii se leagă la cap cu legi, iar medicii tratează oameni. Şi sunt lăsaţi să o facă. Prin urmare, istoricii şi sociologii ar trebui şi ei să fie lăsaţi să lucreze cu instrumentele pe care ştiu să le gestioneze. Naţiunea, identitatea, ţara şi alte cele, intră în categoria noţiunilor aflate în câmpul de activitate al istoricilor şi sociologilor. Mă aştept ca preşedintele, dar şi ceilalţi oficiali (poate într-o mai mare măsură decât preşedintele), să ţină cont de poziţionările cercurilor academice, de expunerile oficiale

şi unanim acceptate de forurile abilitate să se pronunţe privind aceste subiecte. Dar mai e timp ca lucrurile să revină la normal.

Apropo de normalitate. Din punctul meu de vedere, faptul că un preşedinte de republică este tratat drept un naţionalist, ar trebui să-l onoreze. Hollande, Obama, Klaus, s-ar fi simţit cu toţii onoraţi dacă naţiunea pe care o reprezintă i-ar fi tratat ca pe nişte naţionalişti, nu ca pe nişte trădători. Dar ei n-au avut parte de inversarea valorilor cu dosul în sus, precum am avut noi pe parcursul aproape neîntrerupt al celor 200 de ani de la anexarea estului Moldovei de către imperiul rus ţarist.

Eu ţin cu preşedintele Timofti. Eu ştiu că acesta este o persoană integră, cel puţin faţă de calupul de demnitari actuali care-s ca un boţ de aluat, toţi la fel. Exact din acest motiv sunt dezamăgit când noţiuni sensibile ca "naţionalist" şi "şovin" sunt puse pe acelaşi cântar. Rogozin este un şovin, iar Timofti este un naţionalist (moderat, ca să nu zic normal) care i-a amintit cine este rusul. Lipseşte, însă, înzestrarea cu sens a acestor 2 termeni. Naţionalistul îşi reprezintă naţiunea şi acţionează în interesul ei, iar şovinul îşi reprezintă naţiunea, acţionează în interesul ei, dar pe deasupra le mai şi dă coate (sau gloanţe, după caz) celorlalte naţiuni. Naţionalistul stă la el acasă şi întreţine relaţii de parteneriat egal cu alte naţiuni, în timp ce şovinul stă şi la el acasă, dar periodic mai face şi vizite nepoftit, mai şi uită să plece, mai şi uită să-şi respecte gazdele. Dar îşi aminteşte de victoria naţiunii lor asupra gazdelor. Iar unele dintre gazde-l şi pupă.

Apropo de acasă. Rogozin a mărturisit că vizita neanunţată a ministrului lor al apărării a fost o greşeală şi că le-a scăpat din… exces de zel. Cum ar fi, ca tot din exces de zel, să fie expulzat cel mai rus dintre ruşi, cu tot cu numele său de rus, ambasadorul Muhametşin? Ne cerem şi noi scuze după, că nu ne costă nimic.

www.tudorcojocariu.eu

Get Adobe Flash player

Bloguri - Politic

Arhiva: