Bloguri

Octavian RacuUniunea Eurasiatică – o şansă pentru coparticiparea elitei ruse la guvernarea global

14 iunie 2012, 17:03 imprimare copiază link-ul Link-ul a fost copiat in change bufer
Octavian Racu

Octavian Racu

Pe termen lung, o Uniunea Eurasiatică nu poate fi percepută în afara Uniunii Europene.

Dacă facem abstracţie de istoria eurasianismului a exilului rus din Europa, precum şi proiectele geopolitice eurasianiste ale radicalilor europeni, lansarea ideii formării unei "Uniuni Eurasiatice" (Uniunea Republicilor din Europa şi Asia) în URSS a fost definită pentru prima dată de către evreul Mihail Ghefter în anul 1977, în timpul dezbaterilor publice în jurul proiectului noii Constituţii a URSS. Este adevărat că aceeaşi idee o regăsim mai devreme şi la Vladimir Ulianovici Lenin, însă fără a fi dezvoltată până la nivelul unui proiect. Mihail Ghefter a propus un model destul de clar: desfiinţarea Republicii Sovietice Federative Ruse şi crearea unei confederaţii de state europene şi asiatice suverane, cu posibilitatea aderării altor state din spaţiul european şi asiatic [1]. În acest fel, Uniunea ar urma să depăşească situaţia de izolare de restul lumii, pentru că anume izolaţionismul a şi determinat falimentul URSS.

Această idee a fost preluată peste 12 ani de către academicianul Andrei Saharov, împreună cu Galina Starovoitova şi Anatolii Sobceak, care reprezentau fracţiunea liberală orientată spre modelul occidental în cadrul Congresului Deputaţilor Poporului. Ei propuneau o "convergenţă" dintre sistemul economic capitalist şi socialist, fapt care era dictat de dorinţa evidente a unei părţi a elitei sovietice în frunte cu Mihail Gorbaciov de a intra în clubul elitei globale [2]. De altfel, textul "Constituţiei Uniunii Europeano-Asiatice" a lui Saharov conţine direct o referire la înfiinţarea unui Guvern Mondial ("Политическим выражением конвергенции вперспективе должно быть создание Мирового правительства").

Acest proiect a eşuat, probabil, din cauza rezistenţei structurilor de forţă sovietice, precum şi din cauza tărăgănării reformelor care trebuia să transforme rapid Rusia într-o democraţie şi economie de tip occidental.

Opoziţia liberală, occidentalizarea Rusiei şi integrarea eurasiatică

Este interesant faptul că Anatoli Sobceak (care ajunsese în calitate de lider al opoziţiei prooccidentale) a fost patronul lui Vladimir Putin, actualul preşedinte al Federaţiei Ruse, iar fiica lui Sobceak - Xenia, este unul din liderii actualei "opoziţii liberale". Pe lângă aceasta, Xenia a fost o perioadă îndelungată sub protecţia lui Putin - amicul familiei Sobceak.

Un alt element semnificativ care ne-ar face să gândim la esenţa actualei "opoziţii liberale ruse": alt lider al protestelor – Aleksei Navalnîi deţine un pachet de acţiuni la compania Gazprom, iar principala instituţie media de opoziţie "Eho Moskvî" se află în proprietatea Gazprom Media [3]. Straniu, nu?

Activizarea opoziţiei liberale are loc pe fonul lansării de către Vladimir Putin a ideii înfiinţării unei Uniunii Eurasiatice [4], iar puterea este pusă în situaţia de a lansa un proces de liberalizare a regimului. Într-un anumit fel, actuala situaţie poate fi asemănată cu perioada 1987-1991, când elita sovietică a lansat aşa-numitele "Fronturi Populare" care urmau să justifice reformele prin "voinţa populară", într-un cuvânt, proces de "democratizare dirijată".

Se prea poate că actuala opoziţie liberală reprezintă acel instrument al puterii în lansarea unor procese de reformare profundă a sistemului politic, realizarea cărora nu a fost posibilă în anii 80-90, dar care ar permite alăturarea actualei elite ruse la turta elitei globale.

Revenind la proiectul Uniunii Eurasiatice, care ne aminteşte de proiectul lui Andrei Saharov, Anatolii Sobceak şi Galina Starovoitova, trebuie să atragem atenţia că ideile expuse în articolul publicat de Putin în ziarul "Izvestia", noile procese integraţioniste ar avea drept scop ralierea spaţiului ex-sovietic la principiile şi valorile europene. De facto, Putin nu propune renaşterea URSS şi nici restabilirea dominaţiei în spaţiul CSI, cât lansarea unui proces de extindere a proiectului integrării europene pe cuprinsul întregului bloc eurasiatic, care ar transforma Rusia într-un jucător global. Limitarea politicii ruse la spaţiul ex-sovietic ar menţine acest stat la nivelul unei puteri regionale, în timp ce Kremlinul doreşte să participe la jocurile "celor mari" prin intermediul aşa-numitului "proiect eurasiatic". De altfel, fără o integrare rapidă a Rusiei în sistemul economic global, acest stat are puţine şanse de supravieţuire în următoarele decenii.

Potrivit expertului Centrului pentru Studii a Societăţii Postindustriale, în cazul unei unificări rapide, PIB-ul noii Uniuni ar depăşi PIB Rusiei doar cu 14,8 la sută, iar potenţialul tehnologic lipseşte cu desăvârşire statele din spaţiul ex-sovietic. Luat per ansamblu, PIB-ul unei eventuale "Uniuni Eurasiatice" (2,7 trilioane dolari) nu se poate compara cu PIB-ul aşa jucători globali cum ar fi Uniunea Europeană (15,6 trilioane dolari) şi China (11,2 trilioane dolari). Din totalul tranzitării mărfurilor din Asia în Europa doar 1 la sută au revenit teritoriului Rusiei în anul 2010 [5], ceea ce desfiinţează mitul "Rusiei – o punte între Europa şi Asia".

Putin vorbeşte deschis despre o Uniune de la "Vladivostok la Lisabona" [6], ceea ce ar însemna că pentru el reprezintă o mai mare valoare un parteneriat strâns cu UE şi China, decât cu Tadjikistan sau Moldova. În condiţiile unei economii globale, e un lucru firesc. Pe termen lung, o Uniunea Eurasiatică nu poate fi percepută în afara Uniunii Europene. Iată de ce, mai devreme sau mai târziu, Rusia va fi nevoită să accepte "reformele democratice", precum şi să forţeze derularea acestor procese şi în spaţiul ex-sovietic, aşa cum s-a întâmplat la sfârşitul anilor 80.

În cazul în care lucrurile vor urma în această logică, cei mai critici ai politicii externe a administraţiei Putin ar putea deveni anume promotorii ideii eurasianismului, care privesc această versiune drept o "profanare a ideii eurasianiste". Pentru adepţii săi, eurasianismul presupune transformarea Rusiei într-o alternativă civilizaţiei occidentale şi o evoluţie spre o lume multipolară, nicidecum integrarea Rusiei în spaţiul occidental şi unipolarizarea globală. De altfel, ideile "eurasianiste" nici nu se regăsesc în articolul programatic al lui Putin.

În acest context, radicalizarea opoziţiei liberale se integrează perfect în acest scenariu de reconfigurare a hărţii politice a lumii şi occidentalizare a sistemului politic şi economic al Rusiei.

Get Adobe Flash player

Bloguri - Politic

Arhiva: