Bloguri

Nicu Gușan UNIREA – Reglementată de Constituția Republicii Moldova

7 august 2012, 9:19 imprimare copiază link-ul Link-ul a fost copiat in change bufer
Nicu Gușan

Nicu Gușan

A fost o încântare pentru mine să constat că Legiuitorul Constituant a lăsat o "portiţă" prin care Basarabia să revină la România

Constituția Republicii Moldova este LEGE SUPREMĂ A SOCIETĂȚII ȘI A STATULUI. Alte legi sau acte juridice care contravin prevederilor Constituției nu au nici o putere.

De multe ori auzim tot felul de stataliști, neaveniți și alți "savanți" cum încearcă să atace unionismul din Republica Moldova prin declararea acțiunilor și dorinței unioniste a românului din stânga Prutului ca fiind anticonstituționale. 

Probabil aceste piese de joc dirijate de labele dușmănoase nu prea s-au chinuit să meargă prea departe cu cititul ca să ajungă la Articolul 142 din Constituția Republicii Moldova, pentru a vedea că UNIREA celor două state românești se poate realiza fără careva impedimente prin voința poporului, popor a cărui inimi încă pulsează sânge românesc.

Astfel, minciunile promovate de toți mancurții, pro-rușii, comuniștii și alte grupuri anti-românești nu au nici o valoare, nici pentru noi, nici pentru stat, nici pentru țară. Culmea e că "argumentele" lor, minciunile lor se termină, încetează a mai fi credibile, iar atunci când poporul capătă imunitate datorită trezirei naționale, când jigodia este depistată și este în pragul pieirii, ea își scoate "haiducii",  pietrele, ouăle, pumnii etc. prin care a tot "iubit" Moldova toată viața lui de pion și încearcă disperat să-și recapete statutul de… ocupant ingânfat cu accent de Siberia.

Cu această ocazie vreau să le amintesc, "oaspeților ocupanți", că deși au reușit să-l găsească și să-l cumpere pe "Iuda" dintre noi, să ne umilească zi de zi timp de două secole, românul din noi stă în continuare pe picioare, indiferent că e la Alba Iulia, București, Iași, Chișinău, Bălți, Tighina etc. Și nu vorbesc de românul tolerant, așa cum l-ai cunoscut timp de secole întregi.

În continuare avem articolul cu pricina(A) și un fragment(B) extras din Analiza Doctrinară a Constituției Republicii Moldova de Vasile Sorin Curpan, fragment care poate servi drept o mică concuzie după analiza Constituției.

(A) Articolul 142 Limitele revizuirii

(1) Dispoziţiile privind caracterul suveran, independent şi unitar al statului, precum şi cele referitoare la neutralitatea permanentă a statului, pot fi revizuite numai cu aprobarea lor prin referendum, cu votul majorităţii cetăţenilor înscrişi în listele electorale.

(2) Nici o revizuire nu poate fi făcută, dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora.

(3) Constituţia nu poate fi revizuită pe durata stării de urgenţă, de asediu şi de război.

(B) "   Adică, prin referendum, cu votul majorităţii cetăţenilorcu drept de vot, se poate înlătura suveranitatea (şi implicit independenţa) statului.Care stat proaspăt declarat independent îşi pune singur îndiscuţie suveranitatea ??!! Răspunsul este unul singur: nici un stat de pe harta lumii nu procedează în acest mod. [...]

 În opinia noastră reactivarea Actului Unirii de la 27martie / 9 Aprilie 1918 face de prisos organizarea unui referendum. Teritoriile Basarabiei şi nordului Bucovinei au fostevacuate forţat de autorităţile române în 1940 şi 1944 iar tratatele de pace şi cele bilaterale cu fosta U.R.S.S. sunt profund viciate datorită consimţământului viciat al autorităţilor statului nostru în privinţa stabilirii frontierelor.Vicierea consimţământului a constat în violenţă şi ameninţareacu violenţă ceea ce loveşte toate actele juridice încheiate de România, de nulitate. Basarabia şi Bucovina de Nord sunt teritorii româneşti din care administraţia şi armata României au fost obligate să se retragă. Dar, aceste provincii au fost, sunt şi vor fi pentru totdeauna ale României iar populaţia din aceste teritorii aparţine Naţiunii Române.

A fost o încântare pentru mine să constat că Legiuitorul Constituant a lăsat o "portiţă" prin care Basarabia să revină la România"

Get Adobe Flash player

Bloguri - Politic

Arhiva: