Constantin Birca
Chiar dacă nu se văd mari schimbări în nivelul de trai al cetăţenilor R. Moldova, cu siguranţă politica de la Chişinău se schimbă. AIE-ul cu toate desinconizările sale interne toutşi promovează ceva, ceva încă neclar.
Oficial ei o numesc "integrare" europeană (o reactualizarea a ideologiei naţionale iniţiate de prietenii lor comunişti), neoficial e un fel de simulare a "europenizării", într-un fel adaptăm modul de viaţă vestic la cultura autohtonă, doar că nu faci tu democraţie occidentală într-o societatea săracă (cea mai săracă din Europa). Acum totuşi vorbeam de o schimbare nedefinită ce se produce într-un ritm cel puţin continuu.
Marşurile unioniste devin centifuge cu epicentrul la Chişinău, Acţiunea 2012 pare să fie de neoprit.
Totul are un temei contructivist, chiar şi seful statului nu a evitat să-şi declare simpatiile naţionaliste. În aceste condiţii tensionante negocierile cu partea transnitreană par să fie invers proporţionale cu romînirea/europenizare/integrarea care se produce pe unde mai deschis pe unde mai camuflat. Sperăm că vizita cancelarului german va limpezi oarecum lucrurile (nu de alta dar aşa sîntem deprinşi să ne dicteze alţii, istoria a fost potrivnică cu noi, iar suveraniattea nu ne-a intrat în sînge).
Evoluţia evenimentelor mă fac a-mi pune nişte întrebări cu conţinut simplu dar şi complicat deopotrivă. Dacă o-m fi noi români conform "adevărului istoric" ce se petrece ne (re)românizăm? Dacă voinţa generală înclină spre ideea intregrării europene (să nu uităm anularea referendumului lui Şelin), de ce nu ne-am şi europeniza mai întîi ca apoi să ne integrăm aşa cum au făcut fraţii de peste Prut? Şi de ce în politica molodvenescă nu e niciodată ceva clar, la fel ca într-o "ţară ca afară"?
Cîţi ani de independenţă trebuie unui stat ca să devină cu adevărat independent?