• 21°
  • 19.63

O punte dintre destine: Ambasadorii tineretului european își vor împărtăși experiența cu tinerii din Moldova

Elevii din Republica Moldova vor avea ocazia să afle mai multe informații despre cultura europeană, valorile și oportunitățile de învățare în UE. Ceea ce este important - ei vor auzi totul din prima sursă. Pe 8 noiembrie a fost lansată campania „Tinerii ambasadori europeni" - tinerii, care au studiat sau locuiesc în țările UE, vor vizita școlile din țară și vor împărtăși din experiențele lor.

Comunicare neformală

Una e să afli o informație din broșuri, și cu totul altceva este să auzi asta din gura unui tînăr de aceeași vîrstă cu tine. Acest lucru va fi posibil datorită campaniei „Tinerii ambasadori europeni” -   șase tineri, care locuiesc la momentul actual într-o țară din Uniunea Europeană sau și-au făcut acolo studiile, vor vizita instituții de învățămînt din mai multe raioane ale țării. Astfel, tinerii din 25 de școli, două universități, două colegii și două școli profesional-tehnice vor afla despre viața din Uniunea Europeană și despre posibilitățile pe care le pot avea acolo tinerii din Moldova.

„Ideea acestui proiect a fost să se construiască o punte dintre tineretul din Moldova și cel din Europa. Într-un fel, putem spune că este o punte dintre destinele noastre”, a declarat Ambasadorul UE în RM, Pirkka Tapiola în cadrul conferinței de lansare a proiectului.

Elevii din Moldova vor afla despre granturile oferite pentru educație; despre programe de schimb, cum ar fi Programul de mobilitate Academică Erasmus Mundus; despre activitățile de voluntariat din Europa, la care poți participa pentru a cîștiga experiență și a face cunoștință cu tineri din alte țări. În cadrul acestor întîlniri participanții vor avea posibilitatea să le ofere speakerilor întrebările, ce ar putea apărea pe parcurs.

„Inițiativă vine ca o completare la ceea ce s-a făcut pînă acum în această direcție. Doar că, de data aceasta, este vorba despre o comunicare neformală – de la tînăr la tînăr.”, consideră Corina Fusu, minisitrul Educației RM, instituție, cu suportul căreia fost posibilă implementarea acestui proiect. - Cînd vorbim despre Europa – ne raportăm nu doar la geografie și istorie. Este vorba și despre oameni și instituții, dar, în primul rînd, e vorba de mentalitate”.

Tinerii ambasadori sunt siguri că proiectul le va fi util, în special, celor care locuiesc înafara Chișinăului.

„Sharing is caring” (din eng. „a te împărți cu cineva”, înseamnă a avea grijă). Mi se pare foarte important faptul, că vom putea merge prin raioane, unde nu toată informația ajunge”, ne-a spus Daniel Cojocari, un student care participă  activ în toate activitățile organizațiilor de voluntariat din Moldova. Acum el face parte din grupul ambasadorilor tineretului european.

Fiecare reprezentant al acestei delegații are multe de povestit. Printre ei se regăsesc tineri din Moldova, care și-au făcut studiile în Europa, membri ai organizațiilor de tineret din Belgia.

„La ora actuală, mai mult timp mă aflu în Belgia, unde am serviciul, dar de origine sunt din Letonia. Atît Letonia, cît și Moldova sunt două țări mici, dar multiculturale, ce au avut parte de aceeași moștenire politică și economică din partea URSS, - a declarat unul dintre coordonatorii „Ambasadorilor tineretului european”, Antony Adams. – Desigur, Letonia mai are de parcurs o cale. Există cîștigători și pierdanți. Dar eu am fost martorul evoluției țării pe parcursul ultimilor 20 de ani. În ceea ce ține de valorile sale, de economie, de politică. Astăzi mă bucur, că Letonia s-a integrat în UE, pentru că este ușor să călătorești. Poți învăța limba engleză și să-ți faci studiile unde dorești. În plus, la ora actuală  minoritățile etnice au parte de o protecție suplimentară, în conformitate cu legislația europeană. "

Concurs pentru cel mai bun proiect

Pe parcursul întregii campanii, elevii și studenții din instituțiile de învățămînt selectate pot participa la concursul pentru desemnarea celei mai bune idei de proiect pentru  îmbunătățirea calității vieții în regiunea din care fac parte.

„Aceste proiecte nu vor fi finanțate, dar vor crea un val de idei, ce pot deveni inspiraționale pentru partenerii de dezvoltare. Aceasta ar trebui să fie o idee personală, individuală. De foarte multe ori, oamenii așteaptă rezolvarea problemelor lor să vină din afară. Dar asta nu este așa. Problemele trebuie să-și găsească rezolvarea din interior, acasă”, a subliniat Pirkka Tapiola.

Concursul le va oferi tinerilor posibilitatea de a învăța să muncească în echipă. Totodată, participanții vor avea posibilitatea să-și îmbunătățească nivelul de cunoaștere a limbii engleze. In plus, asta le va permite să formuleze clar problemele și scopurile, pe care și le propun, să găsească soluții creative pentru rezolvarea problemelor enunțate. Autorii celor mai bune proiecte vor fi premiați de către Delegația UE din Moldova.

Campania „Ambasadorii tineretului european” este realizată în cadrul Programului Parteneriatului Estic,  ce-și desfășoară activitatea în țările partenere. Campania  se va desfășura în perioada opt noiembrie – două decembrie. Mai multe despre aceasta puteți afla pe paginile de pe facebook a Delegației UE în Moldova, a proiectului Parteneriatului Estic și a campaniei „Europa pentru Moldova”.

Opinie
Aveți vreo întrebare sau ați depistat vreo eroare?
Acum vă aflați pe noua versiune a site-ului allmoldova. Dacă aveți întrebări referitoare la funcționalitatea site-ului sau ați depistat vreo eroare, rugăm să ne comunicați despre asta.
Află mai mult
Promovare
Cu siguranță veți fi observați
Acum aveți oportunitatea să vă promovați compania, produsele și seviciile prin intermediul internetului.
Află mai mult
Video
Oferim rezultate în maximum 5 zile de la aprobarea ideii
Creăm şi promovăm videourile pe Internet, în mod original şi discret.
Află mai mult