• 19.23

UE pentru business: Rezultate, probleme și perspective

Pe data de 7 decembrie la Chișinău a avut loc Business Forumul „Uniunea Europeană pentru businessul din Republica Moldova", organizat de Delegația UE în RM. La eveniment au participat reprezentanți ai organizațiilor europene și circa o sută de antreprenori din toată țara. Prezentările și discuțiile purtate au rezumat doi ani de la semnarea Acordului de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA) și ale primelor luni de la intrarea în vigoare a Acordului de Asociere dintre Republica Moldova și UE.

Primele rezultate ale colaborării

După cum a menționat în luarea sa de cuvânt, Ursula Pallas, reprezentanta Delegației UE în RM, sarcinile de bază ale implementării Acordului de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA)țin de elaborarea unor reguli clare de dezvoltare a afacerilor, îmbunătățirea mediului de afaceri și crearea de noi locuri de muncă.

„Dar, în primul rând, - a menționat ea,- statul trebuie să lupte cu corupția. Doar în aceste condiții vor fi create condiții normale pentru dezvoltarea afacerilor”. Totodată, Pallas a subliniat faptul că prin intermediul  Programelor sale de dezvoltare a afacerilor mari și mijlocii, UE își dorește să transforme Moldova într-o țară  atractivă pentru investitorii străini. Prin urmare, principalul partener al UE este comunitatea oamenilor de afaceri, interesată de aceste reforme.

Din momentul semnării sale, în septembrie 2014, Acordul de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător a înregistrat deja primele rezultate. La ora actuală, țările UE sunt principalii importatori ai mărfurilor produse în Moldova.

La moment, 63,6% din exportul Moldovei îi revine UE, ceea ce este cu 13% mai mult decât în anul 2014. Doar pe parcursul anului 2015 circa 1150 de întreprinderi din RM s-au înregistrat în calitate de exportatori în UE. In primele șase luni ale anului 2016, producția agricolă a constituit circa 30% din exporturile RM către UE, restul de 70% au constituit mărfurile industriale (produse din metal, produse de igienă, covoare, etc.).

În paralel cu aceasta, în ultimii ani s-a redus substanțial comerțul cu partenerii tradiționali ai Moldovei. Astfel, exportul către Rusia a constituit doar 11,7% din total exporturi,  iar în Belarus - 5,5%. Potrivit reprezentantului Delegației UE, Vasile Plămădeală, în mod direct aceasta nu are nici o legătură cu noile relații ale RM cu UE. Acordurile pe care Moldova le-a semnat nu reglementează contactele sale cu alte piețe.

Susținerea businessului moldovenesc

Susținerea pe care UE i-o acordă Moldovei nu se reduce doar la deschiderea propriilor hotare. În ultimii ani, UE i-a acordat țării noastre granturi în valoare de mai mult de 800 milioane de dolari. Datorită semnării Acordului cu FMI, până la sfârșitul anului va fi deblocată linia de suport bugetar și Moldova va primi o tranșă de 45 milioane de euro. Încă 100 de milioane vor fi transferate pentru susținerea macroeconomiei, adică pentru asistență directă a antreprenorilor. Dintre care, 40 de milioane vor fi disponibile sub formă de subvenții.

Recent a fost semnat și un Acord special cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, partenerul Uniunii Europene. In conformitate cu acesta, către Moldova va fi direcționată o linie de creditare în valoare de 10 milioane de euro. Banii vor putea fi accesați de către antreprenori prin intermediul unei instituții de creditare locale.

Sute de antreprenori moldoveni au beneficiat deja de diverse programe de susținere. Acum, accesul la fondurile europene va fi și mai simplu. În cadrul forumului a fost prezentată platforma electronică eu4business.eu. Anterior, informația despre proiectele și granturile oferite de UE era fragmentară, acum aceasta va fi prezentată într-un singur loc. Pe site este o rubrică dedicată în exclusivitate Moldovei, unde poate fi găsită informația despre toate proiectele ce sunt în desfășurare, despre evenimentele organizate în cadrul proiectului EU4Business. Tot acolo pot fi împărtășite impresiile despre participarea într-un anumit proiect.

Platformă pentru dialog

La forum nu s-a vorbit doar despre rezultatele înregistrate. În cadrul sesiunii „întrebări-răspunsuri” antreprenorii au avut ocazia să le vorbească reprezentanților UE despre problemele și ideile pe care le au. Acordul de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA) le oferă antreprenorilor noi posibilități, de care aceștia, deocamdată, nu pot profita pe deplin deoarece piața locală nu este pregătită, dar și din cauza administrației.

Veaceslav Șeremet, reprezentantul companiei de consultanță  Moore Stephens KSC, a observat că în ultimii ani schimbările survenite în structura exporturilor arată neașteptat: „ A fost surprinzător faptul să aflăm că Moldova dintr-o țară agrară s-a transformat în una industrială. De ce aceasta și-a schimbat direcția de comerț? Toate cotele de livrare a produselor agricole, oferite Republicii Moldova de către  UE, au fost utilizate?".

După cum a explicat Vasile Plămădeală, în mare parte, produsele agricole sunt realizate pe piața internă. În ceea ce ține de cote, nu este vorba doar de restricțiile impuse Moldovei, dar de cerințele ridicate pentru toate mărfurile ce intră pe piața europeană.

„Exportul de mere a fost nesemnificativ, deoarece producătorii autohtoni nu au posibilitatea să exporte masiv mere în extrasezon. Este necesară prelucrarea mai moderne a merelor după colectare. Astfel de posibilități, deocamdată, nu există. Doar acum, datorită granturilor oferite de către UE, fermierii au ocazia să procure depozite si camera frigorifice. În plus, exporturile către UE presupun cerințe speciale față de calitatea mărfii și a ambalajului".

Boris Andros, directorul general al S.A. Franzeluța s-a arătat îngrijorat de faptul că întreprinderea reușește cu greu să exporte ceva pe piața europeană. Pe când, pe piața din Canada și SUA produsele Franzeluța sunt exportate fără probleme. Vasile Plămădeală a subliniat faptul, că impedimente într-adevăr există, doar că acestea nu depind de Franzeluța. „Este tema pe acasă, ce trebuie îndeplinită nu de către companie, dar de către Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor. Aceasta ar trebui să elaboreze un astfel de sistem, ce ar putea garanta calitatea fiecărui ingredient din compoziția produselor livrate pe piața din UE”, a menționat expertul.

Uniunea Europeană sprijină activ, la diferite niveluri, businessul moldovenesc: prin lobarea  reformelor în vederea îmbunătățirii mediului de afaceri, prin sprijinul bugetar acordat sectorului economic, prin acordarea de granturi și împrumuturi. Mai departe, totul va depinde de autoritățile din Republica Moldova.

„ Reformele implementate în domeniul justiției nu sunt suficiente. Businessul continuă să nu aibă încredere în stat. Un moratoriu asupra controalelor nu va soluționa toate problemele. Acesta se va încheia, dar problemele sistemice nesoluționate vor rămâne. Sectorul bancar, de asemenea, i-a adus Moldovei o notorietate tristă - companiile mari se tem să le transfere filialelor sale sume mari de bani prin intermediul băncilor moldovenești. Mai sunt foarte multe de făcut.", a rezumat Mariana  Ruf, director executiv al Asociației Europene de Afaceri.

Opinie
Aveți vreo întrebare sau ați depistat vreo eroare?
Acum vă aflați pe noua versiune a site-ului allmoldova. Dacă aveți întrebări referitoare la funcționalitatea site-ului sau ați depistat vreo eroare, rugăm să ne comunicați despre asta.
Află mai mult
Promovare
Cu siguranță veți fi observați
Acum aveți oportunitatea să vă promovați compania, produsele și seviciile prin intermediul internetului.
Află mai mult
Video
Oferim rezultate în maximum 5 zile de la aprobarea ideii
Creăm şi promovăm videourile pe Internet, în mod original şi discret.
Află mai mult