A avut loc primul concert "Fabricii de Staruri 2"

4 martie 2010, 10:16 imprimare copiază link-ul Link-ul a fost copiat in change bufer

Primul concert al "Fabricii de Staruri 2" a însemnat un show de excepţie, 18 tineri talentaţi şi un prezentator născut pentru a face spectacol, Dan Negru. Cunoscuta vedetă a postului TV Antena 1 a fost asistat în derularea show-ului de frumoasa blondă de la "Prime", Albina Platonov, care a avut grijă de prezentarea fabricanţilor.

Dan Negru este pentru prima dată la Chişinău, acceptînd cu plăcere invitaţia celor de la "Fabrica de Staruri 2". În debutul concertului, pe scenă şi-a făcut apariţia şi Andreea Raicu, prima prezentatoare a "Fabricii de Staruri", pentru a preda ştafeta celui mai de succes proiect TV din Moldova. Un proiect al cărui sponsor general este Compania "Moldcell", care transformă comunicarea în artă. Dan nu a întîrziat să remarce că, deşi ambii fac televiziune de mulţi ani, trebuia să ajungă la Chişinău ca să împartă aceeaşi scenă cu Andreea.

"Albinuţa, vom munci de azi înainte", remarcă Dan şi show-ul porneşte. Emoţiile sînt la maximum şi prezentatorii încearcă să-i încurajeze pe fabricanţi. Negru îl sfătuieşte pe Alexandru Belinkii să ţintească drept în poartă (un apropo la handbal) şi să le dea tuturor... un gol superb. Pe Marina Damaschin o compară cu Angelina Jolie, Victoriei Frunză îi spune să nu mai tremure ca frunza pe apă. Un moment deosebit a constituit evoluarea lui Ionel Istrati, Dan Negru rugîndu-l să cînte... ca pentru mama lui. Pe Danu Boian îl compară cu Bono din U2, lui Sergiu Căruntu îi doreşte să încărunţească pe scenă, pe Cristi Cuculescu l-a făcut "romantic rău", iar Aliona este botezată în Aliona Celine Munteanu Dion.

Show-ul continuă cu prezentarea lui Enoc (Broono) şi Dan îl invită să stea jos. Cei doi... îşi lipesc tălpile pantofilor... în direct la "Fabrica de Staruri"! De fapt, Dan Negru şi-a măsurat mărimea pantofilor lui (44) cu mărimea pantofilor lui Enoc (50!), remarcînd că Enoc este un tip care trăieşte pe picior.... maaare!

Juriul, din care face parte Sergiu Musteaţă, producătorul muzical al "Fabricii de Staruri 2", interpreta Natalia Gordienco, Rodica Ciorănică, directorul revistei "VIP magazin" şi Andreea Raicu este blînd, ca pentru prima dată.

Finalul... Cel mai emoţionant. Doar 16 voi intra în Casa de Staruri. Despre regulile de acolo ne spune Lili Lozan, cea de-a treia prezentatoare a "Fabricii de Staruri 2", care va prezenta în fiecare zi "Agenda Zilei". Şi doar unul va ajunge Number One, menţionează Dan. În urma voting-ului, publicul a decis ca Ionel Istrati şi Marina Damaschin să părăsească proiectul.

AllMoldova

Get Adobe Flash player

Monden

Arhiva: