Falviu Sandu, sau Flavy DeeJay cum îl cunosc cei mai mulţi, are nu numai un nume neobişnuit, dar şi ceea ce face e diferit pentru Moldoviora noastră. Este DJ la KissFm. Însă nu asta îl deosebeşte, ci muzica pe care o scrie. Nu în zadar a pus ochiul pe el un producător italian cu care a colaborat mai bine de un an prin internet, fără a se cunoaşte! Cum vine asta? Aflaţi chiar de la el în cele ce urmează!
Ai un nume foarte original, poate chiar unicat pentru ţărişoara noastră, de unde vine?
Mersi! De fapt primele 2 săptămâni din viaţă mea eram numit Sergiu, însă, se pare, cu foarte puţin feedback. si atunci fratele mai mare s-a gândit să îmi zică Flaviu, fapt pentru care îi sunt recunoscător. Multă lume rămâne uimită, deoarece nu întâlneşti acest nume prea des pe plaiurile mioritice.
Eşti mai mult decât Dj Kiss FM, te vedem destul de des mixând în cluburi. Mixezi de când faci radio, sau faci radio de când mixezi?
Am fost DJ rezident în două cluburi pe parcursul a 5 ani, timp în care am acumulat foarte multă experienţă. Am învăţat cum e să simţi cu adevărat publicul, cum să îl trezeşti şi să-l menţii dansând până dimineaţă. Acum mixez doar la invitaţii în diverse cluburi, atât din ţară cât şi peste hotarele ei. Fac radio de 9 ani. Primul program de radio l-am realizat chiar de ziua mea! A fost un cadou nemaipomenit de 1 mai. La Kiss Fm mă fac auzit de mai bine de 3 ani. Iar din octombrie 2009 am dat start celui mai dansant program - Kiss Kiss In The Mix – ora fără publicitate cu piese mixate, care din iunie 2010 deja durează trei ore, de luni până vineri, de la 19 seara.
![]() |
![]() |
Ai o colaborare recentă ce ţine de Music Production, care se bucură de succes, şi are o istorie mai neobişnuită…
Din 2007 am zis că cariera de DJ trebuie neapărat să fie intersectată cu Music Production şi am început a studia pianul şi solfegiul. Având mai multe demo-uri compuse, am început să le plasez pe account-ul meu de MySpace pentru a afla părerile celor din jur. Iar într-o bună zi, cu soare, am primit un mesaj de la un producător-dj şi solist italian, Danny De March, cu propunerea de a realiza în colaborare unul dintre demo-urile mele. Uite aşa s-a născut "Breeze" – piesa care a ajuns în semifinala concursului internaţional Battle of Songs, dar şi la multe posturi de radio din Ucraina, Polonia, Franţa, etc. În Republica Moldova a fost pe locul de frunte timp de două săptămâni în topul Fabricat în Moldova. După "Breeze" , a urmat "We Love to Party", piesă ce a ajuns să fie promovată recent şi în Suedia , fapt de care bucur foarte mult.
Aţi avut de curând ocazia sa vă cunoaşteţi
Cu toate că muncim împreună la piese de mai bine de un an, nu ne-am văzut cu Danny decât acum o lună. Uimitor, dar featuring-ul nostru a fost realizat prin sute de mail-uri şi mesaje pe messenger. Acest lucru a fost realizabil doar datorită faptului că eu şi managerul meu, Liuba Perciun, ne-am dorit foarte mult să muncim cu un producător de peste hotarele ţării noastre.
Aţi pus la cale ceva grandios?
Lucrăm acum la piese noi, care vor fi lansate foarte curând. Pe lângă muzică, plănuim să realizăm o serie de party-uri cu sloganul "I love To Party", inspirat din al doilea featuring şi primul party realizat împreuna în timpul primei vizite a lui Danny la Chişinău. Party-urile urmează a fi organizate atât în Moldova, cât şi în ţările în care am fost promovaţi, inclusiv Italia - ţara de origine a lui Danny.
Planifici colaborări şi cu cineva din ţară?
Zic sus şi tare - neapărat! Acum lucrez la câteva piese cu interpreţi din Moldova - Katy Rain şi compozitorul acesteia Andrei Tostogan, dar şi cu un nume cunoscut în showbiz-ul internaţional, pe care deocamdată nu îl destăinui.
Ai anunţat pe una din reţelele sociale că în această vară vom avea cel puţin 7 piese noi, marca Flavy Deejay. Este o dorinţă pe care aştepţi să o audă vreo zână sau un scop exact spre care mergi?
Este şi o dorinţă, dar şi un scop care indiscutabil va deveni realitate, deoarece piesele sunt deja pregătite, urmează doar să fie înregistrate vocile. Nu e vorba doar de piese care vor fi intitulate Flavy DeeJay, dar şi piese compuse de mine pentru alţi interpreţi de la noi precum Tatiana Spânu, care deja a lansat o piesă compusp de mine - "Win Tonight", Cristy Rouge, Angely şi alţii.
Eşti DJ, dar ce ţi-ai dorit să fii de mic? Pe atunci nici nu se cunoştea această noţiune, nu să mai faci şi profesie din ea.
Îmi amintesc cu desăvârşire ziua în care mama m-a întrebat cine aş vrea să devin când voi creşte mare. Aveam vreo 8 ani, i-am zis medic , pentru a salva vieţile omeneşti şi a-i face pe toţi fericiţi. Nu s-a întâmplat din păcate. După BAC, am mers la Informatica şi Limbi Moderne. Însă radio-ul şi muzica mereu au fost mai presus de toate. Am ales ceea ce fac acum - DJ & Producing.
Te vezi DJ şi la 60 de ani?
Din păcate nu pot prezice viitorul. Dar cine ştie? Tind să produc muzică la greu şi să uimesc întreaga industrie muzicală internaţională. La acest lucru muncesc zi şi noapte. Mai mult ca sigur că aşa va fi şi pe viitor. Iar dacă lumea îşi va dori să-l vadă pe Flavy DeeJay mixând pe cea mai mare scenă internaţională în calitate de unul dintre cei mai renumiţi DJ şi Producători, aş face-o cu cea mai mare plăcere!(zâmbeşte)
Elena Burlacu