VIP Fashion – 2010, ediţia a V-a
Săptămâna trecută o bună parte a lumii mondene din capitală a fost observată îndreptându-se spre Club Royal Park , unde s-a desfăşurat Gala Premiilor VIP Fashion, ediţia a V-a. Premii pentru stil, eleganţă, frumuseţe şi rafinament. Chiar dacă toată ziua a turnat ca din găleata, invitaţii nu s-au speriat şi au venit: poate din respect pentru organizatori, poate pentru a-şi satisface curiozitatea şi a afla cine sunt cei care-şi vor ridica premiile, sau pentru a savura din plin spectacolul.
Conform bunei tradiţii, prezentatori au fost Andrei Porubin şi Valentina Luchian. Programul a inclus 3 prezentări superbe de modă, cu fete frumoase îmbrăcate şi mai puţin îmbrăcate.
Au participat artiştii: Aura, Boris Coval, Pavel Parfeni, Nicoleta Nucă, Cristina Croitoru, Alexandru Manciu, Natalia Gordienco, Nelly Ciobanu, Trupa Akord, Vitalie Dani, Adrian Ursu, Trupa Millenium si Ramona Bădescu. Oaspete special al serii, a fost Ramona Bădescu, invitată pentru prima dată, dar nu şi pentru ultima - la Gala Premiilor "VIP Fashion". Ramona Bădescu, actriţă şi cântăreaţă de origine română stabilită în Italia, care a devenit cunoscută datorită show-urilor de televiziune de la RAI -Uno. Este, însă, şi colaborator pentru afacerile româneşti cu Primarul oraşului Roma – Gianni Alemmano. Dumneaei a cântat cu mult suflet şi acest lucru l-au simţit şi l-au apreciat cei prezenţi la eveniment.
Premianţii:
"Cea mai deosebită colecţie a anului"
Câştigătoare – creatoarea de modă Valentina VIDRAŞCU, autoarea colecţiei "La blouse romaine"
"CHIC Business-Man"
Andrei Gargalîc
"CHIC Business - Lady"
Majoritatea voturilor a indicat numele Lucia Berdos
"Stil masculin de vedetă"
Trupa "AKORD"!
"Stil feminin"
Opţiunile majorităţii respondenţilor s-au îndreptat spre Dna Sanda FILAT!
"Eleganta Covorului zburător"
Acvila Grup dlui Nicolas Nicula – om de afaceri.
"De veghe sănătăţii"
Clinica de medicină estetică "Estetic Sana" director – Veronica Munteanu.
"Devotament vocaţiei"
Ion Vînaga – om de afaceri
"Casa în care se naşte frumuseţea"
Gabriela Ciubara, Natalia Frunze, Valeria Dimitriu şi Olga Turchina.
"Inimi pereche" pentru Cel mai distins cuplu – îi revine cuplului Alexandru şi Angelina Tănase
"În armonie cu Sănătatea şi Frumuseţea" ..i-a zâmbit Clubului de sport şi sănătate "Wellnessland", director - Evelina STEREA
"Eleganţă şi rafinament"
Premiul revine unei actriţe, cântăreţe, dansatoare, şi vedetei de televiziune, mesager al românilor în Italia - Ramonei BĂDESCU!
"Femeia care nu se teme de complimente"
Ea este atribuită celei mai stilate ziariste din presa scrisă. Câştigă nominalizarea – Rodica Ciorănică, Director al revistei "VIP Magazin"
"Cel mai stilat ... ministru"
Cele mai multe opţiuni, a acumulat... Primul Ministru al Republicii Moldova, Dl Vlad FILAT!
"Frumuseţe fără vârstă"
Câştigătoare – Tamara BERZOI, una din "vocile de aur" de la Teleradio-Moldova.
"Eleganţa de pe copertă"
A cîştigat nominalizarea zâmbetul carismatic şi firesc al soţilor Dina şi Mihai GHIMPU!
"Parfum de femeie"
A fost atribuită Salonului de modă "Feodora" pentru profesionalism şi originalitate. Director - Feodora Bânzaru, designer vestimentar - Alina Leancă
Gemma Sîrbu
AllMoldova