Premieră pentru Moldova

29 iulie 2010, 11:37 imprimare copiază link-ul Link-ul a fost copiat in change bufer

Premieră pentru Moldova Livia Ştirbu - Socolov va reprezenta ţara noastră la cel  mai prestigios festival de muzica clasica, "Yehudi  Menuhin" care are  loc în  Gstaad, Elveţia în  perioada 16 iulie -5 septembrie 2010. Menţionăm că ea este cea mai tînără participantă.

Tînăra pianistă, la cei 12 ani ai săi, va concerta alături de nume grele ale muzicii clasice contemporane precum soprana Cecilia Bartoli  Nuria Rial,  Giuliano Carmignola, Maxim Vengerov  (violonist de talie mondială, profesor la Royal Academy din Londra), Valery Gergiev  director artistic la Teatrul Mariinsky din St. Petersburg  şi conducătorul Orchestrei Simfonice din Londra, Arcady Volodos (pianistul rus supranumit  al doilea Vladimir Horowitz),  Mihail Pletnev (dirijor la "Orchestra della Svizzera Italiana" din Lugano, Italia) şi nu în ultimul rînd de Bobby McFerrin,  celebrul cîntăreţ care a lansat hitul "Don’t wory, be happy".  Iniţial, Livia va cînta  la 7 august în Zurich pentru  Fundaţia "Terre de Hommes".

 În data de 14 august, reprezentata noastră va susţine propriul ei concert, unde o va avea ca invitat special pe celebra violonistă Patricia Kopatchinskaja. Împreună cu ea va interpreta piesa pentru pian şi vioară "Hora spicatto" compusă de Liviu Ştirbu special pentru acest eveniment. Durata reprezentaţiei va dura o oră şi jumătate. Repertoriul  Liviei va cuprinde  piese de Chopin, Grieg, Chaikovsky, Rachmaninov, Gershwin, etc.

Moldova participă pentru prima dată la acest eveniment, iar  Livia Ştirbu-Socolov este cel mai tânăr muzician din cadrul  festivalului. Fondat în 1957 de Lord Yehudi Menuhin, Festivalul a devenit una dintre cele mai importante evenimente de muzică clasică din lume. Cu circa 50 de concerte în şapte săptămâni mii de iubitori ai muzicii clasice sunt atraşi de talentul incontestabil al participanţilor.


AllMoldova

Get Adobe Flash player

Monden

Arhiva: