Igor Boțan: Lehamitea

Un timp, întrebarea: " Al cui e Igor Boţan?" devenise un sport intelectual naţional. Fiecare avea păreri, deducţii, scheme şi, mai ales, concluzii. Evident, diferite. Marţi, zi de cumpene, Boţan era al lui Plahotniuc, până miercuri reuşea să ia o clorofilă corectă, iar vinerea, că vine weekendul, se lipea brusc de coaja groasă a lui Voronin & Co. Nedumerire. Suspans. Şi iar de la capăt. "E un tip profund, care  analizează lucrurile din toate unghiurile, tocmai de asta şi stârneşte supărări. Marele lui defect e că nu-i suficient de cinic", zise Oazu Nantoi, fostul său şef de la Academie. Boţan a fost întotdeauna deşteptul satului, dar se vede că deja poziţia a doua (care un timp îi părea foarte convenabilă) îl irită. "Poate s-a copt deja pentru un rol în politică", zise Vasile Botnaru, fostul lui coleg de la Europa Liberă. Natalia Morari ne-a promis şi ea o părere, dar s-a răzgândit.

Ce faci? îl întreb. Obosesc, răspunde. Orice sunet din afară parcă îi produce o durere fizică. Simt încreţirea epidermei dincolo de receptor. Ce să mai vorbim, totul a fost deja spus. Mi-e  lehamite! Lehamite!!!

Hai să vorbim despre lehamite, că e o temă bună. Cum o defineşti? Ce componente are şi ce trebuie să amesteci ca să o obţii?

E starea în care fierb în permanenţă deja de ceva timp. Şi cred că nu sunt singurul în oală. Cum o definesc? E o stare la polul opus al entuziasmului. Şi contrastul de temperatură e cu atât mai puternic, cu cât entuziasmul se prăbuşeşte mai brusc.

Când ţi s-a întâmplat să dai dovadă şi de entuziasm?

În ianuarie trecut, când eram convins că soarta ne zâmbeşte, că Povestea de Succes a Moldovei nu e un mit. Aveam o şansă fantastică...

Şi în această poveste de succes a apărut Doamna Hârca. Şi Păpuşarul...

Exact. Am scris atunci, îndată după prima ne-alegere a preşedintelui – un articol care se numea Alianţa Debusolată. Al doilea s-a numit Mitul despre Poveste. Din martie, lucrurile au devenit tot mai clare – povestea devenea mit, apoi a degradat în ceva  care nici măcar nu are o denumire.

Viaţa ta se suprapune pe politică?

Anterior eram mult mai relaxat, dar aşa s-a întâmplat că acum în fiecare seară trebuie să merg la Publika şi, vrei, nu vrei, trebuie să-mi induc anumiţi curenţi şi o anumită atmosferă. Ce lasă o amprentă grea asupra mea. Cu alte cuvinte, ca să fiu pe înţelesul tuturor, am devenit foarte svolocinoi. Pentru că e greu de suportat momentul când vorbeşti cu oameni pe care întotdeauna i-ai respectat, şi vezi că  încep să aiurească. Şi dacă aş vedea acest lucru o dată în lună, ar trece cumva, dar când eşti nevoit seară de seară, începi să te revolţi. Revolta aceasta are un anumit parcurs: te revolţi pe ascendenţă, după care atingi apogeul – furia, după care vine lehamitea, după care devii irascibil.

E normal să te implici atât de tare emoţional?

Atunci când m-au convins să vin la această emisiune (şi, ca să fie clar, m-au convins două doamne pe care le-am respectat întotdeauna, deci, cum se zice, cherchez les femmes - Liliana Viţu şi Maia Metaxa), m-au convins cu tertipuri subtile, de genul: uite cât timp pierzi tu cu diferite interviuri, articole, păreri etc... Ai ocazia să scapi de toate astea! Faci cu noi un contract de exclusivitate şi asta îţi rezolvă problemele. Ai şi onorariu, ai şi o scuză pertinentă pentru toţi cei care te trag de mânecă.

Şi te-ai lăsat manipulat...

M-am lăsat manipulat cu o anumită plăcere. Dar înţelegerea era că trebuia să facă acest lucru o dată pe săptămână. Apoi Maia a preluat iniţiativa şi a zis delicat: dacă vii o dată, de ce să nu vii în fiecare zi? Tu trebuie să ne salvezi! Şi iată aşa am cedat. Şi am nimerit în această capcană.

Te simţi un bun de consum curent?

Nu ştiu dacă sunt un bun, poate sunt un rău de consum curent, dar am devenit svolocinoi.

A meritat? Sau poate deveneai svolocinoi şi fără Fabrika, din cauza crizei vârstei de mijloc, de exemplu?

Puţin probabil. Pentru că, aşa cum mă cunosc eu, sunt un om împăciuitor, îngăduitor, delicat. Dar îmi dau seama că, dacă nu mă fac svolocinoi, trebuie să plec de acolo. Dar, dacă aş zice că plec, aş trăda echipa.

Întotdeauna, în cazul tău, trebuie a primat asupra lui vreau? Care sunt proporţiile?

Deja, cum am zis, mă cunosc foarte bine. Eu sunt un visător, dacă nu simt impulsuri externe, mă iau valurile visurilor, lectura, etc.  Las lucrurile pe altă dată,  aştept să se rezolve de la sine.  Atunci când sunt angajat, răspunderea şi frica de a nu submina un parteneriat mă mobilizează.

E mai degrabă o luptă cu tine însuţi?

Da. Şi mi-am zis, dom'le, dacă aşa sunt croit, dacă doar asta mă disciplinează, hai să mă înham. Să ies din Laocoon-ul visurilor mele multe şi împletite.  Dar, ca orice medalie,  are şi revers.

Ce e imprimat pe reversul medaliei tale? Că pe faţă ştim că e profilul tău de rege al comentariului.

Svolocismul şi ura oamenilor.

Ţi-ai dorit această ură? Poate asta-i o formă de a atrage atenţia asupra ta, de a provoca?

La început nu mi-am dorit-o, chiar m-a luat pe nepregătite, dar acum m-am autoimunizat.  Te întâlnesc oamenii în stradă şi îţi spun cuvinte foarte urâte. Şi e OK.

Te-ai simţit vinovat?

Nu. Am fost surprins.  Apoi m-am înfuriat şi chiar i-am înjurat. Apoi mi-am dat seama că acest lucru nu trebuie să-l mai fac niciodată. Credeam că mă cunosc bine, dar uite că n-am ştiut că poate să-mi sară ţandăra chiar în felul acesta. Sigur că vreau şi eu, ca tot omul, să fiu iubit. Dar, după ce trec câteva luni de când începi să fii înjurat, ţi se schimbă şi reacţia. Încerc să ghicesc cam de-ai cui admiratori sunt, ca să ştiu cu cine să devin mai caustic la emisiune. În cazul meu acesta este efectul – cu cât sunt mai presat, cu atât devin mai rău. Deşi îmi dau seama că trebuie să mă menţin într-un anumit frame-book, să nu depăşesc liniile roşii.

Cine trasează liniile roşii?

Doar eu şi, sper, bunul meu simţ. Eu am libertatea absolută în acest show. Şi în aprilie vor fi 2 ani de când particip la el.  400 de emisiuni şi toate  improvizări. Din partea mea, desigur.

A mai rămas ceva de spus după 400?

Nu ştiu. Înainte aveam frica aceasta de megaexpunere, de inflaţie, de răsuflare, acum nu mă mai interesează. După o jumătate de an mi-am dat seama că trebuie să mă retrag complet din procesul de definire al emisiunii, pentru că există moderatoare, producător. Eu n-am timp. N-am! De asta, atunci când sunt întrebat ce fac, eu răspund: obosesc.

Te afectează?

Sigur că da. Vii uneori la emisiune şi nici nu vrei să vezi pe nimeni. Eşti obosit, nervos, nu te pregăteşti...

Ţi-am zis că eşti un bun de consum curent. Peste o jumătate de an o să te expiri şi o să te arunce la gunoi.

De ce? Eu nu m-am cerut, nu mi-am dorit să fac acest proiect... Ce mă miră e că  ăştia de la televiziune nu-mi dau niciun semn – că e bine, că nu e bine... Am avut doar la început o discuţie, când mi s-a spus că ar vrea să fiu un avocat al cetăţeanului. Asta şi fac de doi ani.

O faci pe cetăţeanul turmentat, cum ai zis.

De fapt, e cel mai simpatic rol! Îţi oferă atâta libertate! Aşa că, atunci când am spus că sunt cetăţeanul turmentat, de fapt mi-am făcut un compliment. Şi nu am încercat, cum spuneai tu, să-mi umflu ratingul. Deşi...

Păi, tu ai avut un acces atât de proeminent de autovictimizare: toţi mă urăsc, nimeni nu mă suportă, dar eu sunt aşa de bun!..Voi nu mă meritaţi!

Da, la un moment dat, îţi dai seama că devii un fel de actoraş care, ca să nu se plictisească seară de seară, face tot felul de lucruri...

Întotdeauna crezi în ceea ce spui?  De multe ori abordezi puncte de vedere diametral opuse, chiar pe parcursul aceleiaşi emisiuni. Şi o susţii cu o fervoare aproape adolescentină...

Cred. Orice fenomen poate fi privit din mai multe puncte de vedere. Eu am făcut fizică şi ştiu că atunci când ai în faţă un fenomen, trebuie să-l analizezi cu diferite metode. Eu am libertate absolută şi acesta este un lucru greu, să ştii...

Ce dividende ai scos tu din acest rol?

Deocamdată numai pierderi. Dar ce dividende trebuia să am?

Păi, politicienii cum au dus-o, aşa o duc (unii dintre ei – chiar mult mai bine), tu ai hămăit la ei doi ani de zile şi cu ce te-ai ales? Cu ura oamenilor din stradă?

Cu ură, dar şi cu potenţial. Cu un potenţial pe care eu nu vreau să-l dezvolt. Încă.

Să nu-mi spui că vrei să intri în politică! Te pregăteşti moral pentru un rol în cazul în care acesta ţi s-ar propune?

Nu! Categoric. Dar, dacă mi s-ar face propuneri, le-aş trata ca pe un fel de balsam. Deşi nu le-aş accepta. Nu acum. Mi s-au propus funcţii foarte înalte, de rang ministerial, locuri pe listele de partid. Şi am refuzat. Vreau să fac ceea ce îmi place să fac.

Eşti născut pentru roluri de gradul doi?

Eu sunt născut pentru laborator. Să stau în laborator şi să fac experimente.

De ce ai ieşit din laborator în această lume crudă?

Pentru că s-a destrămat Uniunea Sovietică şi nu mai erau bani pentru ştiinţă. Astăzi ştiinţa se face în colective mari, cu aparataj performant, cu participări la conferinţe, dezbateri...

Te-ai întoarce în laborator?

Cred că deja e imposibil,  am degradat din punct de vedere ştiinţific.

Dar de ce anume politica? E o pâine mai uşoară?

A fost un accident. Aşa s-a întâmplat că în 93 a venit Dorin Tudoran la Chişinău (disident, scriitor, analist politic - n.r.) căuta oameni pentru IFES şi m-a găsit pe mine. A fost interesant să stau lângă Dorin, şapte ani au fost o şcoală foarte bună pentru mine şi pentru noi toţi.

Ai stat la umbra lui Dorin, acum stai la umbra Nataliei, eşti o plantă de umbră?

Eu nu mă simt la umbra Nataliei, noi suntem ca pisicile, absolut independenţi. Fiecare se plimbă  ziua pe acoperişurile sale, marcate în mod natural, iar seara ne întâlnim pur şi simplu lângă o antenă. Ca în desenele animate. Asta nu ne obligă la nimic. Suntem prieteni, dar practic nici nu vorbim între noi. Eu aflu cine sunt invitaţii şi care este tema, de obicei, pe la cinci-şase. Şi, precum am zis, nici nu am timp de cele mai multe ori să mă pregătesc.

Păi, toţi sunt deja previzibili pentru tine, ştii ce o să spună fiecare. Mai ales că schemele lor interioare nu sunt atât de complicate.  Ştii ce bube au şi ce avânturi...

Da. Dar dacă se întâmplă să vină în studiou un om nou, comportamentul meu este altul - absolut binevoitor. Oricine ar fi. Chiar dacă imaginea omului respectiv e neagră de-a binelea.  Încerc să-l descopăr eu singur, să-l descifrez şi să nu mă ghidez după ceea ce se zice despre el. Dar, dacă a venit de mai multe ori şi l-am scanat deja în toate felurile, nu mă mai tem să-l întrerup şi să-l pun la punct atunci când începe să aiurească.

Ai încercat să demonstrezi de mai multe ori că (pauză plină de respect) clasa politică este mai coruptă decât judecătorii. Clasa politică se supără şi te dă în judecată. Iar judecătorii nu devin mai albi şi mai inocenţi după această pledoarie. Ai o soluţie?

Eu nu sunt naiv, îmi dau seama că corupţia a existat întotdeauna. E suficient să citesc Biblia, iar eu revin la ea de multe ori. Lumea e coruptă şi va fi coruptă. Dar există nişte limite ale corupţiei, orice om corupt ar trebui să aibă liniile sale roşii de demarcare a graniţelor. Am ajuns la putere, ne-am îmbogăţit – O.K., dar există şi lucruri pe care trebuie să le facem pentru binele public. Căci, dacă societatea se dezvoltă şi ei, în paralel, se îmbogăţesc, e normal, asta se întâmplă peste tot în lume. Dar dacă se depăşesc toate limitele... Şi de aici vine lehamitea mea – suntem o ţară mică, subdezvoltată, la hotarele Uniunii Europene - am fi putut avea o şansă fantastică, atunci când coautori ai Poveştii de Succes erau Guvernul şi Comisia Europeană. Dar, ce au făcut politicienii? Într-o jumătate de an au distrus un mit, pentru care nici până atunci nu au făcut prea mult... Şi am fost aruncaţi înapoi.  Convingerea mea profundă este că cel mai mare pericol pentru Republica Moldova este să fie ignorată de către granzi.  Atât de Uniunea Europeană, cât şi de Rusia. Şi cred că noi deja suntem acoperiţi de acest pericol.  Apostolul Pavel ne spune că orice putere e de la Dumnezeu, că puterea este sacră, iar ceea ce se întâmplă acum în Republica Moldova este desacralizarea totală a puterii. Sunt doar nişte parveniţi, care vin să se îmbogăţească, pentru care orgoliile, ambiţiile şi frustrările lor sunt gata să submineze puterea oricărei instituţii.

Poate din cauză că tu te gândeşti la un simbol şi nu la oameni concreţi?

Poate, totuşi mă gândesc că fiecare om, oricât de rău ar fi, are şi partea lui bună... Este o luptă a binelui şi a răului în el...

Şi, în acelaşi timp, tu negi politicienilor partea lor bună...

Dar ştii de ce? Pentru că ei ne cerşesc voturile.  Voronin nu e comunist, Ghimpu nu e liberal. Ei operează cu nişte mituri pe care societatea le acceptă şi se joacă cu noi prin intermediul acestor mituri. Voronin nu e comunist pentru că nu poate un comunist să declare revoluţie liberală atunci când are putere, iar partidul lui Ghimpu nu este unul liberal, ci unul naţionalist. Şi Voronin, şi Gimpul practică un fel de etnobusiness. Pentru că exploatează strunele sentimentale ale electoratului. Pe polurile spectrului politic se află aceste două formaţiuni care au acest hard core, adică nucleu tare. În centru - pe stânga şi pe dreapta tatălui sunt împăciuitoriştii, care au hotărât să valorifice nişa liberă. Problema ăstora este că nu au nucleu tare şi depind de situaţie: dacă totul e bine – ei sunt pe cal alb, dacă lucrurile merg prost – ei cad. Anume astea se vor duce în jos dacă situaţia va rămâne instabilă.

Ce a mai rămas după lehamite?

Plonjarea în Nirvana, probabil. Eu nu am ambiţii electorale. Dar peste două cicluri electorale s-ar putea să-mi doresc să devin membru al Parlamentului. Ca să am, la bătrâneţe, acces la servicii medicale de calitate..

Ca să te tratezi la LecSanUpr, unde se zice ca sunt mai mult locotenenţi SIS şi mai puţin medici?

Păi da, să am şi eu, după ani de zbucium, o maşină, o sinecură..

Din partea cărui partid ai vrea să-ţi tratezi reumatismul?

Cred că sunt multe partide liber-schimbiste care o sa vrea să mă adopte, de aia cum zici tu, îmi umflu ratingul. Ca să-mi pot eu alege platforma liber-schimbistă. Dar dacă e să vorbim sincer, sigur că mi-aş dori o sursă de venit stabilă, care să-mi permită să mă ocup de hobbyurile mele ...

Acesta e visul fiecărui muritor de rând, nu eşti cu nimic mai original. Dar care sunt totuşi hobby-urile tale?

Lectura. Dar, pe lângă Biblie, literatură şi filosofie, vreau să mă menţin la curent cu ceea ce se întâmplă în fizică şi matematică.

Vrei să fii un fel de Ghepard, micul dumnezeu al ogrăzii, cu laborator de astronomie şi biblioteci la mansardă?..

Exact! Când eram în America, am vrut să-mi cumpăr un telescop, dar m-am temut că nu voi putea să-l transport intact până la Chişinău, apoi, mai târziu, l-am văzut la Kiev, şi acest lucru mi-a dat speranţă, m-am gândit că ar putea fi transportat mai uşor cu trenul. Zici de Ghepardul. Într-adevăr, vreau să-mi reconstruiesc reşedinţa de la Cojuşna: casa părintească - cu vie, pomi, privelişte.  Cu internet şi cărţi de filosofie. Am atât de multe hobby-uri şi interese, încât nu reuşesc să le aşez pe policioară şi să am sentimentul satisfacţiei. Eu percep  lucrurile de o manieră ordonată.

Fiind un tip dezorganizat, defineşti lucrurile în măsura în care sunt în ordine?

Asta e dorinţa mea, ştiu cum să le organizez, dar nu am timp ca să le fac. De exemplu, în fizică, sunt lucrări absolut fantastice despre viziunea asupra lumii. Sunt lucrări atât de frumoase şi în biologie, chimie, ştiinţe sociale, şi chestiile astea converg, şi eu le citesc şi îmi zic: uite, pentru asta merită să trăieşti! Eu lucrurile astea le înţeleg! Să înţelegi planul divin e o sarcină  care chiar merită toate eforturile! Şi în loc de asta sunt nevoit să mă duc şi să obosesc în fiecare zi la Fabrika.

Interesant, un fizician vrea să-l înţeleagă pe Dumnezeu...

Tocmai, eu îl percep pe Dumnezeu ca pe o figură transcendentală. A suflat, a dat legi lumii şi nu se implică. Mai departe e treaba voastră.  Sunt, la urma urmei, şi laureaţi ai Premiului Nobel care sunt credincioşi şi care s-au ocupat de fizică doar ca ă-l înţeleagă pe Dumnezeu.

Ce distanţă e dintre cel care eşti şi cel care ai fi putut fi?

Cred că e o mare distanţă şi sunt nevoit să recunosc că eu am ratat potenţialul pe care l-am avut. Nu l-am realizat.

Te mănâncă?

Sigur că da. Ştiu că sunt un tip contemplativ, nu proactiv. Eu mă activez şi devin chiar excesiv de proactiv doar atunci când sunt iritat, când vine cineva să mă înghimpe.

Eşti ca o stea de mare...

Da-da. Hai că trebuie să mă destăinui acum. Eu regret uneori disoluţia Uniunii Sovietice. Aveam o ocupaţie, aveam un statut, eram într-un mediu foarte-foarte interesant, eram total apolitic, dar deja aveam un statut care îmi permitea să particip la conferinţe ştiinţifice internaţionale...  Şi totul s-a dus. Acesta e singurul meu regret.

Ai fost la studii în SUA, puteai să rămâi acolo şi să faci ştiinţă.

Nu, eu nu pot, societatea aia e atât de dinamică, acolo trebuie să dai vârtos din coate, iar eu sunt contemplativ...  Am fost depăşit foarte repede, pentru că e de-ajuns să nu fii în laborator doi ani de zile şi ai căzut din circuit. Poţi să înţelegi cum se întâmplă lucrurile, dar nu mai eşti acolo.

Eşti un fizician platonic deja?

Da. E atât de încântător să citeşti fizica particulelor elementare, unde mintea omenească precede experimentul! Practic stai de vorbă cu Dumnezeu. Totul e atât de sincer în aceste cărţi! Şi eu le am în bibliotecă... Atunci când le citesc, îmi torn balsam pe suflet.

Nu e prea mare contrastul că dimineaţa încerci să înţelegi planul divin şi seara te duci să te cerţi cu păcătoşii?

E mare. Eu nu ştiu ce aş face dacă mi s-ar pune condiţii. Sigur că la început îmi era teamă că o să mă epuizez, că o să mă plafonez. Mi-au zis-o şi alţii. Băi, ni se părea că într-o jumătate de an o să te răsufli. Uite că mă ţin şi chiar vreau să aflu care îmi sunt limitele.

Nu te simţi răsuflat?

Mă simt şi îmi dau seama. Şi trebuie să renunţ la ceva. Trebuie să renunţ la dorinţa de a fi iubit. Acum mi-e totuna. Să-ţi spun care e lozinca mea? E cinică de tot: e important ca cei din jur să nu fie indiferenţi. Unii ne vor iubi, unii ne vor urî.

Care e cea mai mare victorie a ta şi care e cea mai mare înfrângere?

Cea mai mare înfrângere este abandonarea carierei ştiinţifice. Victoriile sunt mici şi localizate.

Când, după o lovitură, eşti nevoit să te aduni şi să-ţi reconstruieşti respectul de sine, de ce îţi aminteşti?

Nu am mustrări de conştiinţă, mă pot uita în ochii oricărui om. Nu am făcut porcării, nu am avut relaţii pecuniare cu politicienii; atunci când au apărut măcar mici aluzii, am tăiat firul. E foarte uşor să te descalifici. Nu fac parte din niciun fel de gaşcă.

Care e omul care te-a tulburat cel mai mult în viaţa asta?

Apostolul Pavel. Din cei vii cred că sunt oamenii care m-au format. Profesoara de matematică şi profesoara de literatură de la şcoală. Tinere, frumoase şi foarte deştepte. La universitate, un şir de profesori absolut fantastici. După universitate, conducătorul meu ştiinţific Ţuckerblat, care era o enciclopedie ambulantă. Pentru prima dată atunci mi-am dat seama că fizicienii erau mult mai citiţi decât literaţii. Oazu Nantoi, care practic m-a readus la Academie după ce Academia a renunţat la tinerii specialişti. M-a ţinut cu dinţii şi a zis că nu mă cedează. Fără nici măcar  să mă cunoască. Ştia că sunt din Cojuşna, a venit cu autobuzul de rută, a mestecat glodul prin sat întrebând unde locuiesc, a găsit casa, eu dormeam, căci era vreo ora nouă dimineaţa, a vorbit cu maică-mea şi ea i-a spus că nu sunt acasă. Mi-a zis pe urmă: a venit unul chel şi te-a căutat. Cine? Ei, nu ştiu ce vorbea de lucru... Nu-ţi închipui cum am alergat la Academie! Am ajuns, gâfâind, şi l-am întrebat: domnule Nantoi, aţi fost la noi? Şi el a zis simplu: da, uite i-am convins pe ăştia să rămâi. Dezinteresat. Pentru un băiat de la ţară. A venit şi a zis: băi, eu vreau  să stea în laborator şi să facă fizică. Apoi, când am nimerit altă dată la ananghie, m-a luat sub aripă Dorin Tudoran. Probabil ăştia sunt oamenii care m-au influenţat. Am avut noroc de ei.

Observi că întotdeauna ţi-au apărut în cale oameni care, la un moment dat, te-au scos de guler dintr-un moment critic...

Sigur că da. Căci ce avea pentru mine profesorul universitar Perlin, care, într-adevăr, era pe atunci un guru în fizică? De ce a vrut să mă ajute? Abia absolvisem facultatea, iar el era profesor-academician. Să mă sune pe mine, un biet absolvent (era tocmai anul când conducerea hotărâse să reducă numărul de aspiranţi care rămâneau la catedră) şi să-mi zică: băi, nu ceda, uite, îţi găsesc un loc la Academie, la fostul meu elev,Ţukerblat(Zuckerblatt). Iar Ţukerblat mi-a zis la un moment dat, şi acesta cred că a fost un moment crucial: băi Igor, eu sunt gata să plec în Israel, dacă tu mai joci jocuri la computer şi într-un an de zile nu-mi pui teza pe masă, rămâi singur cu problemele tale şi cu teza ta.

Jucai Tetris, domnu' savant?

Da! Şi fraza asta a avut asupra mea un efect colosal. Am făcut într-un an ceea ce trebuia să fac în patru.

Ştii de frică...

Educaţia mea de la ţară a fost simplă: învaţă şi fii om. Asta am şi făcut. Dar mai e şi firea mea, care e în bătaia vântului în permanenţă.

Trestie gânditoare!

O!

De ce ai zis că Mark Tkaciuk ar fi bun de prim-ministru? Ce argumente ai avut?

A fost o glumă care a apărut după altă glumă, atunci când mi s-a propus să fiu preşedinte. Nu vreau să fiu preşedinte.

De ce? O jumătate de ţară vrea. O pătrime chiar delirează şi se crede bună pentru acest job.

Nu vreau. Eu sunt fizician, eu ştiu ce înseamnă să intri într-un mediu. Ori crăpi acolo, ori te laşi modelat de mediu. Trebuie să accepţi jocuri...

Viaţa nu e acceptarea unor jocuri?

Până la urmă – e. Părinţii nu m-au întrebat dacă vreau să mă nasc. Du-te în lume şi fă-ţi loc cu coatele. Învaţă şi fii om. Eu, când mă uit la politicienii noştri...

...sunt cu toţii nefericiţi.

Da, sunt bogaţi, dar nu sunt fericiţi. Şi atunci na hrena popu garmoni, esli pop ne filarmoni?

Sărac şi nefericit şi bogat şi nefericit: ce alegi?

Sigur că e mai bine să fii bogat. Dacă totul ar fi bine cu apropiaţii mei,  aş fi fericit. Mie nu-mi trebuie mult, doar să am posibilitatea să fac ce vreau fără să mă simt constrâns de mijloace.

Sunt sigură că soţiei tale îi trebuie...

Da, soţiei mele îi trebuie. Îmi şi arată uneori din deget: băiatul, ia seama! Iar eu, drept răspuns, am un argument imbatabil: ţine minte, zece ani în urmă tu ai insistat, tu m-ai invitat la dans, tu m-ai ancorat, aşa că...

Te laşi implicat în relaţii?

Roşca are o vorbă pe chestia asta: efectul testiculului - participi, dar nu te bagi.

Şi ea?

Şi ea zice: o să-ţi arăt eu ţie. E frumoasă, e cu 13 ani mai tânără...

Eşti un mascul clasic... Priveşte emisiunea ta? Îşi dă cu părerea?

Da. O să-ţi spun o istorie. Ultima dată când a fost Marian Lupu la Fabrika a fost în martie anul trecut. Şi, spre finalul emisiunii, a venit vorba despre legea antidiscriminare. Marian Lupu s-a uitat spre mine şi m-a întrebat: domnule Boţan, dvs. sunteţi homosexual sau heterosexual? Iar eu am făcut o pauză lungă, teatrală, şi m-am uitat ţintă la el. A înţeles că a nimerit într-o situaţie stupidă, şi-a dres glasul şi a zis: eu, de exemplu, sunt heterosexual. Şi primul lucru care mi-a venit să zic, dar m-am reţinut, a fost: a ia somnevaaaiusi! Vin acasă şi soţia mă întreabă din prag: băi, tu de ce n-ai răspuns la întrebarea domnului preşedinte? Mi s-a părut o glumă foarte bună,  de care îmi vine şi acum a râde.

Vezi, nu e totul în jur numai lehamite!

Angela Braşoveanu

Articol punktat în:  Nr. 42, 2012
punkt.md