7 Coline. 7 Bărbaţi. 7 Idei pentru Chişinau

Ne-am gândit că nu va fi o sarcină prea grea pentru ei, după care am împărţit frăţeşte cele 7 coline ale Chişinăului între cei 7 protagonişti ai sesiunii foto, oameni care fac politică mare şi care trebuie să propună idei constructive pentru capitală. Ce trebuie să facem ca să avem un Chişinău frumos şi modern, în care ne-ar fi plăcut să locuim şi nouă, şi celor care ne vin în ospeţie?

Oleg Efrim, Ministru al Justiţiei

Scurt.Iubesc Chişinăul. Şi chiar îmi pare rău când trebuie să-i ghicesc farmecele printre mi­zerii. Trecând de-o pildă, în fiecare zi în iarna asta, pe lângă mormane de omăt în două cu nisip, ridicate la nivelul unui om, chiar pe lângă Ministerul în care lucrez. Sau acum, primăvara, când toată lumea înghite colbul adunat în grămăjoare frumoase, din 10 în 10 metri, tot acolo.

Şi de asta aş vrea să mă trezesc ca acum (+/-) douăzeci de ani (pe vremurile dezmăţului încă gorbaciovisto/elţinisto/snegurist), atunci când în loc de deşteptător îmi serveau strigătele măturătorilor din curte. Şi când, în­târziind de la vreun(o) prieten(ă), în loc de taxi, puteam ajunge acasă fără niciun ban, oprind în drum la patru dimineaţa o autospecială, care spăla carosabilul. Sau cu un şofer de camion, care căra în afara oraşului gunoaiele lăsate de pe urma acestor autospeciale. Încă mai sper să am un deja vu!

De-acolo, din vremuri nu demult apuse, la prezent. Am auzit deunăzi că în ultimii ani ai URSS ar fi existat un Minister al Ameliorării şi Gospodăriei Apelor. Şi, zice-se, acest Minister ar fi elaborat un plan de amenajare a albiei râului Bâc. Cu tot cu betoane, zone de agrement şi alte chichiţe. Cu bani de la Moscova şi al naibii de scump, adică. Habar n-am dacă cei care au întocmit aşa-zisul Plan de Urbani­zare a Capitalei ştiu de toate astea. Mă întreb, însă, cum de unora le trec prin cap idei la fel de grandioase, ca să distrugă cu un bulevard de două parale (Cantemir) tot ce-a mai rămas din centrul istoric al târgului nostru de altădată, fără să-şi dea seama că pot, punându-şi creierii în mişcare, să ob­ţină bani pentru un proiect euroconform de salvare a Bâcului. Reducând fireşte din intenţiile grandomane ale autorităţilor sovietice, pentru a transforma gârla postindustrială de astăzi într-o alee de promenadă, drept exemplu.

Sper să ajung, într-o seară, să-mi iau familia într-o bărcuţă la vâslă pe Bâc ca, ajungând undeva mai la deal de biserica Mazarachi, să oprim într-o cârciumă pe faleză. Visez?

Vadim Pistrinciuc, Consilierul Prim-Ministrului pe domeniul Reformei Administraţiei Publice

E dificil să spui din prima ce ai vrea să schimbi în Chişinău. Dificil să alegi, când ai vrea să schimbi mai orice, începând cu imaginea din faţa ferestrei. Mai nou, în faţa ferestrei mele apare o construcţie nouă şi urâtă. Şi nu e vorba doar de blocul în care locuiesc, orice colţ de stradă îţi trezeşte mai degrabă compa­siune decât idei de dezvoltare urbană. Dar încerc să generalizez şi să găsesc ceva frumos, care ar putea să schimbe cu adevărat oraşul în care trăim. În primul rând, mă preocupă mult capacitatea urbei de a-şi planifica propria dezvoltare, creştere sau conservare. O agenţie sau subdiviziune municipală de dezvoltare urbană ar fi cel mai necesar lucru, după mine. Un grup de oameni tineri, preocupaţi de ceea ce se întâmplă cu oraşul, care să colecte­ze şi să analizeze cu grijă toate problemele urbei: să calculeze minuţios fluxurile de transport, modalităţile de funcţionare a transportului public, modul în care apar şi cum ar trebui să dispară "pristroicile", cum ar trebui sa arate colţurile de stradă încât să bucure ochii. Gândindu-mă la activităţile acestei agenţii, aş zice că aceasta trebuie să fie în primul rând un grup al integrităţii urbane contemporane. Fiindcă astăzi ar trebui cenzurate mai toate "realizările" individuale urbane.

Viorel Guţu, Viceministru al Agriculturii

Deşi în cântece oraşul nostru se vede cu umeri albi de piatră, mai ales în perioada rece a anului umerii lui sunt gri şi trişti. Eu i-aş fi dat Chişinăului culoare. El merită acest lucru. Aş propune să fie co­lorate toate clădirile din Chişinău, experienţa Tiranei ar trebui să ne inspire. În special, ar merita mai multă grijă cromatică blocurile din cartierele rezidenţiale, care ar putea fi vopsite în nişte culori vii, optimiste, care să le facă plăcere oamenilor să locuiască acolo. Aş invita tinerii artişti să individualizeze casele, să le picteze cu figuri geometrice, flori, animale, fluturi, etc. Astfel s-ar contura un portret mai memorabil al oraşului, mai cald, mai plin de emoţie. Vedem aceste lucruri aproape în orice oraş din lume, le fotografiem, le arătăm prietenilor. De ce n-ar face-o şi acei care ne vizitează oraşul? Avem suficiente spaţii verzi, dar ar trebui să trecem la altă etapă - să ne ocupăm de design-ul şi eleganţa lor, de confortul pe care îl oferim copiilor şi fami­liilor care se plimbă sau se joacă. Aceste elemente sunt obligatorii într-un oraş care îşi respectă cetăţenii şi oaspeţii.Şi, la desert, aş zice: "Drumuri, Drumuri, Drumuri, Trotuare, şi nu direcţii!"

Victor Bodiu, Secretar General al Guvernului

Dacă ar fi să parafrazăm denumirea unei emisiuni de la un post de Radio din Moldova, Punct şi de la capăt, am înţelege exact de ce are nevoie oraşul nostru: de o nouă viziune.

Chişinăul are nevoie de 3 soluţii urbane: transport, estetică şi eficienţă. Sunt cele 3 elemente esenţiale ale atractivităţii unui oraş. Primul ţine de atractivitatea economică, al doilea - de cea vizuală şi al treilea - de cea umană. Doar combinând aceste 3 elemente vom fi prezenţi şi în alte topuri, nu doar în topurile celor mai urâte oraşe.

Transportul este călcâiul lui Ahile al Chişinăului în ultimii 100 de ani. Nicio soluţie nu a dat rezulta­te. Dacă ne întoarcem în timp, de exemplu cu 30 de ani în urmă, doar unităţile de transport s-au schimbat, nimic mai mult. Aici am câteva soluţii: centura de ocolire a oraşului, interzicerea accesului maşinilor de mare tonaj în oraş, sistem eficient de parcări, un sistem rapid de tranzit pentru călători. Îmi amintesc de experienţa mea vieneză, din orice punct al oraşului ajungi în centru cu transportul public în maxim 15 minute.

Dacă ne raportăm la estetică, e suficient să observăm cum haosul urbanistic din ultimii 20 de ani a distrus practic oraşul. Mai în glumă, mai în serios, fiecare moldovean se pricepe la politică şi, desigur, la construcţii. Autorităţile s-au transformat în simpli spectatori ai acestui show.

Distrugerea patrimoniului arhitectural este cea mai mare crimă împotriva oraşului. Pe lângă monumentele de arhitectură distruse, se face tot posibilul ca şi altele să dispară, prin lipsa de intervenţie a autorităţilor şi a proprietarilor. Punerea în valoare a patrimoniului este un pas esen­ţial, dar nu suficient pentru dezvoltarea oraşului.
Evacuarea tuturor chioşcurilor şi panourilor publicitare din centrul oraşului, revitalizarea centru­lui istoric şi crearea unei veritabile străzi pietonale va aduce un pic de soare şi în cartierul nostru.

Referitor la spaţiile de agrement, iarăşi, avem un potenţial imens. Reabilitarea tuturor zonelor de agrement, cum ar fi Parcul la Izvor (cu o suprafaţă a bazinelor acvatice de 30 de hectare), sau Zona adiacentă Parcului Valea Morilor cu scările în cascadă, până nu demult una din cărţile de vizită ale oraşului. Implicarea investitorilor privaţi în dezvoltarea zonelor de agrement este o condiţie de bază, cum ar spune englezii "it’s a must". Mai devreme sau mai târziu vom înţelege acest lucru, esenţial era să nu apară chioşcuri şi prin parcuri, dar văd că acest lucru a început deja…

Revitalizarea spaţiilor publice trebuie făcută respectând următoarele criterii: pietonul trebuie să aibă prioritate. Spaţiul trebuie clar definit prin limite fizice, dar şi prin funcţiuni şi servi­cii; să fie atractiv, dar mai ales activ, prin programe şi evenimente; să aibă un design adecvat şi durabil şi, bineînţeles, să ofere siguranţă.

Factorul uman este cea mai importantă resursă, de care – din păcate – iarăşi nu prea s-a ţinut cont în ultimii ani. Administraţia trebuie să devină eficientă prin simplificări. Simplificarea înseamnă tehnologie.

Trebuie să fim eficienţi în tot ceea ce facem şi, nu în ultimul rând, să utilizăm eficient toate resursele de care dispune oraşul.

Chiril Lucinschi, Preşedeintele Comisiei Parlamentare pentru Cultură, Învăţământ, Ştiinţă, Sport şi Mass-Media

Odinioară, în Chişinău au lucrat nişte arhitecţi extraordinari şi de o mare cultură, care au dat acea notă de inconfundabil şi etern anumitor zone ale oraşului. Din păcate, ulterior am intrat într-o zonă de ano­nimat arhitectural, care, în ultimii ani, a eşuat într-o exuberantă şi pestriţă formă de kitsch. Consider că acum este un moment de cotitură, când trebuie să ne dăm seama foarte clar încotro mergem cu construcţia sau distrugerea oraşului. Ar fi un mare păcat să nu păstrăm şi să nu valorificăm ceea ce a mai rămas bun. Şi, dacă nu putem să conservăm prin forţe proprii patrimoniul cultural arhitectural, ar trebui să avem nişte proiecte cu ajutorul cărora să atragem arhitecţi renumiţi şi să găsim o cale de a îmbina modernul cu clasicul. Mai mult ca atât, un arhitect cu renume mondial ar atrage, prin simpla lui prezenţă, alte nume şi alte investiţii. Practica aceasta o au toate oraşele în dezvoltare şi ar fi un pas mult mai înţelept şi mai puţin costisitor decât crearea unui obscur şi ermetic brand de ţară. Evident că ceea ce am zis mai sus nu vizează doar clădirile, ci şi infrastructura, parcurile, etc.. Având în vedere că avem parteneriate publice-private, urmează să găsim modalităţi de reabilitare a zonelor verzi ale oraşului. Căci, deocamdată, ele sunt doar verzi. Dar ar trebui să fie şi civilizate, şi plăcute, şi bine gândite. Cu zone publice, restaurante, parcuri de distracţie... Avem foarte mulţi artişti talentaţi care, din păcate, nu-şi fac vizibilă prezenţa în oraş. De aceea, nişte proiecte în urma cărora fi­ecare zonă a oraşului ar fi înfrumuseţată cu sculpturi ambientale sunt mai mult decât binevenite. Şi realizabile, îndrăznesc să spun. Şi, dacă am reuşi să materializăm măcar atât cât am notat aici, cred că deja ar fi mult mai frumos şi mai plăcut de trăit în Chişinău.

Alexandru Guţu, Director General al Centrului de Diagnostic German

Primul lucru pe care l-aş schimba, şi asta cred că şi-o doreşte şi primarul, ar fi drumurile. Şi nu mă refer doar la eliminarea gropilor. Am călătorit mult, am locuit în afara ţării şi atunci când m-am întors, m-am ciocnit de lipsa unor lucruri simple, pe care altădată nici nu le observasem: de exemplu, nu ai cum trece strada cu un cărucior pentru copii! Adaptarea străzilor la necesităţile oamenilor cu copii mici, la cele ale bătrânilor sau ale invalizilor mi se pare foarte importantă. Cred că una dintre soluţii, pentru a evita corupţia în construcţia şi reconstrucţia drumurilor, ar fi invitarea unui superviser străin. Un specialist german, chiar şi de vârstă pensionară, ne-ar costa mult mai ieftin şi ar da randament mult mai mare decât o sută de brigadieri corupţi.

Atunci când vorbim de spaţii verzi, la noi se subînţeleg doar parcurile. Dar avem foarte multe terenuri care nu sunt nici private, nici publice, de exemplu pământul dintre benzile şoselelor. Dacă iarba neîngrijită ar fi măcar tunsă sau înlocuită cu flori, vă închipuiţi câtor mii de trecători le-ar spori buna dispoziţie? Sau dacă am vopsi stâlpii de pe anumite străzi, le-am adăuga un element de fier forjat de care am atârna vase cu flori? Cred că nici nu costă atât de mult, în oraş sunt cheltuieli mult mai mari, care nu dau rezul­tate vizibile. Trăim şi fără flori, dar e mai frumos cu ele. Dar, dacă oamenii ar vedea lucruri frumoase în oraş, confortul psihologic ar creşte. Iar confortul psihologic îmbunătăţeşte relaţiile şi creşte eficienţa. Aşa că nu e de neglijat. Obiectele frumoase le plac oamenilor. Noi am pus o bicicletă albastră în pragul casei. Incredibil câţi oameni se fotografiază la ea.

Ar trebui să fie legi mai permisive în cazul în care locatarii sau proprietarii vor să facă lucrări de îmbunătăţire. De exemplu, în unele oraşe primăriile le cer cetăţenilor să-şi reînnoiască faţada, achitând aproximativ 80 la sută din cheltuieli. Procentul diferă de la ţară la ţară. La noi, însă, când intri în Chişinău, porţile oraşului îţi sporesc pesimismul.

Nu există un control asupra arhitecturii, şi nu spun asta doar ca să critic, fiindcă nu e vorba doar de regimul actual. Nu putem deveni Paris sau Barcelona. Chişinăul nu a fost metropolă. Noi nu am avut bani din colonii, dar trebuie să avem grijă de monumentele pe care le avem fiindcă, din păcate, auzim de ele doar atunci când se demolează. Ce să mai spun? Chişinăul are nevoie nu doar de arhitect-şef, ci şi de un designer profesionist. Cred că am putea găsi soluţii ca aceşti profesionişti să aibă un salariu echivalent cu cele din Occident, benefi­ciile oraşului, însă, ar fi imense. Şi, un lucru extrem de important, ar trebui să avem mai multe festivaluri care schimbă atmosfera în oraş, ne permit să ne conectăm la lucrurile frumoase care se întâmplă în lume. E frumos ce face Trigonul, ar fi frumos să avem şi un Fête des lumières ca la Lyon sau un festival de tea­tru de stradă ca la Ljubljana, Londra sau Bucureşti...

Dorian Harghel, Director Comercial Autospace

Primul lucru cu care cred că ar trebui să începem ar fi responsabilitatea socială. Noţiune care se descifrează simplu: fie că eşti factor de decizie, fie că eşti om simplu, nu trebuie să laşi lucruri urâte şi mizerie în urma ta. Bunul simţ trebuie educat atât prin exemple demne de urmat, cât şi prin amenzi foarte dure. Amendă pentru parcări neregulamentare, amendă pentru gunoiul aruncat în stradă sau chiar alături de coş, amen­dă pentru murdărirea sau distrugerea spaţiului public. Pedepsele aspre fac lumea mai atentă. În Italia, de exemplu, dacă nu pui gunoiul în containerul care trebuie, acesta este verificat şi, Doamne fereşte, să găsească în el un cec plătit cu cardul – te identifică imediat şi te amendează. În Japonia sau Elveţia înşişi locatarii sunt foarte vigilenţi şi sesizează autorităţile în cazul unor vecini mai neconştiincioşi. La noi le­gile sunt emise, se face gălăgie în faţa camerelor o săptămână şi apoi se uită de ele. Iar acest lucru e şi mai rău decât să nu se facă nimic. De câţi ani discutăm despre uzina de reciclare a deşeurilor? Şi dacă o să discutăm la nesfârşit, aşa o să şi rămânem: în gunoi!

Conform planului de dezvoltare urbană elaborat în anii 80, Chişinăul trebuia să ajungă până la Vadul lui Vodă. Tre­buia să se facă plain city, nu gheretă lângă casă şi casă lângă gheretă. Mergem, cu paşi mari, spre ghere­tizarea totală a oraşului. Priviţi construcţiile hidoase ce apar peste noapte, oare chiar atât de dulci sunt banii pe care îi primesc unii funcţionari pentru a autoriza nişte construcţii care nu au nici stil, nici bun simţ?

Am putea face o raţionalizare şi o modernizare a transportului urban. Rutierele au fost o soluţie de moment şi e o greşeală că au rămas. În schimb, troleibuzele nu sunt exploatate la maxim. Trebuie redată demnitatea transpor­tului public. Deşi au milioane de turişti, oraşe ca Roma sau Berlin sunt confortabil şi onorabil de traversat cu autobuzul. Dezvoltarea oraşului n-ar trebui să ţină de politic, dar tocmai asta se întâmplă. Lipsa de iniţi­ativă a autorităţilor (din cauza lipsei de perspectivă în legătură cu alegerile) este absolut dezolantă. În loc să aibă proiecte şi iniţiative, ei aşteaptă până noi strângem un milion de semnături prin care să îi sensibilizăm. De fapt, tot ce ar trebui să facă e să iasă în faţa noastră şi să spună: "Noi vrem să facem cutare şi cutare, avem suma X de bani cu care reuşim să facem Y% de lucru în termenii Z. Nu vă speriaţi, nu e un proiect de un an-doi, ci de 10, poate 15 ani. O să fie greu, o să mărim puţin impozitele ca să colectăm întreaga sumă, dar în urma acestui proiect veţi beneficia cu toţii de etc., etc...". Atunci noi am înţelege cu toţii ce e de făcut şi ne-am solidariza cu autorităţile. Din păcate, beneficiem în continuare doar de promisiuni abstracte. Pot să dau exemplul Lisabonei – pentru degajarea oraşului au creat orăşele-satelit: au făcut autostradă, au trasat loturile, au făcut drumuri între loturi, au făcut la fiecare lot câte o fântâniţă unde era conectată toată infrastructura, şi uite aşa, îţi propuneau un lot cu 10-15 mii de euro. Chiar şi proiectul de casă ţi-l ofereau gratis şi îţi sugerau echipe de lucru. Îţi dădeau indicaţii legate de arhitectură ca să se armonizeze casa ta cu celelalte clădiri din vecinătate. Trebuie să ne impunem şi noi nişte standarde, nu putem să călcăm pe aceeaşi greblă la nesfârşit. Şi asta trebuie să înceapă de sus.

punkt.md