Gala Premiilor FashionVIP 2012
Frumuseţe, eleganţă, stil, rafinamet, toate aceste calităţi pot fi atribuite invitaţilor la ediţia din acest an a Galei Premiilor Fashion VIP. Personalităţi din domeniul muzicii, politicului şi businessului şi-au etalat ţinutele la clubul Flamingo, unde s-a desfăşurat evenimentul. Natalie Toma, Aura, Corina Ţepeş, Dara, Ion Razză şi Mihai Budurin sunt doar câţiva dintre artiştii care au încânat publicul, nu doar prin vestimentaţia pe care au purtat-o, dar şi prin talentul lor. Preşedintele Paridului Socialiştilor Igor Dodon, ministrului Apărării Vitalie Marinuţă, ministrului adjunct al Tineretului şi Sportului Octavian Bodişteanu, fostul ministru al Apărării Valeriu Pleşca au fost însoţiţi de soţiile lor, doamne distinse şi elegante. Valentina Luchian, gazda acestui eveniment, a fascinat prin ţinuta deosebită.
Atmosfera relaxantă, muzica bună, băuturile fine şi mâncărurile alese i-au predispus pe invitaţi să se simtă, bine după o zi caniculară de început de iunie. Cei prezenţi la eveniment au avut parte şi de prezentarea unei colecţii noi de ochelari de soare.
"Ne vom integra în Uniunea Europeană şi prin modă, iar evenimentul de astăzi este o dovadă că suntem pe calea cea bună", a spus primarul municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă.
Cei mai norocoşi au plecat acasă cu premii. Astfel, ministrul Apărării Vitalie Marinuţă, împreună cu soţia sa, au fost premiaţi la capitolul " Cea mai frumoasă familie din lumea mondenă " ; vicepreşedintele Parlamentului Liliana Palihovici a obţinut premiul din categoria "Portret", pentru "chipul senin şi căldura pe care o transmite oamenilor" ; fostul ministru al Apărării Valeriu Pleşca a primit titlul de "Cel mai casual bărbat" ; "Cel mai stilat om de afaceri" a fost desemnat Andrei Gargalâc. Angela Sârbu a primit premiul "Eleganţa ideei", pentru cele mai reuşite proiecte ale revistei Aquarelle, iar Alla Vengher a fost desemnată pentru "Cea mai stilată femeie de afaceri". Interpreta Aura a fost declarată "Cea mai colorată vedetă din sală", iar artistul Mihai Budurin sau Martin, cum îi este astăzi numele scenic, s-a ales cu premiul pentru "Cea mai stilată coafură facială".