• 19.65

Ce înseamnă pentru mine Crăciunul şi Anul Nou de rit/stil vechi (Jurnalul unei generaţii IV)

Serbez simbolic şi Crăciunul şi Anul nou de rit vechi. Îi mai spunem pe stil vechi. Din zona din care vin eu asta se face şi acum. O fac nu pentru semnificaţia lor religioasă ci din cu totul alte considerente. Pentru mine e ca un soi de igienă: aşa cum mă spăl pe dinţi, aşa cum citesc lucruri care nu-mi convin şi ţin relaţii cu oameni radical diferiţi de mine, serbez simbolic şi lucruri stranii. Asta mă ajută să nu mă prostesc, să-mi menţin gîndirea trează, lucidă. Cît de puţin.

Sau altfel spus: sărbătorile de rit vechi, sărbători aproape moarte şi inexistente pentru lumea „de rit nou”,  îmi aduc în faţă şi mai ales în memorie o altfel de lume, foarte diferită de lumea în care trăim zi de zi. Nu mai bună, nu mai rea, ci diferită. Şi asta mă ajută să înțeleg mai bine lumea mea de azi. Dar nu doar atît.

Sărbătorile de rit vechi sînt pentru mine un soi de piatră de amintire a unei lumi dispărute cu bunele şi relele ei.

De fiecare dată aceste sărbători mă fac nostalgic cumva după o altă vreme. E un soi de nostalgie critică, incomodă, dar uneori dureros de plăcută.

Mă face cumva să-mi fie dor de nişte timpuri...

De timpul în care copil fiind, puteam ieşi din casă oricînd şi pleca oriunde fără a impacienta pe nimeni că ceva mi se va întîmpla. Controlul tehnologic era imposibil pentru că nu era cu ce şi atunci el era înlocuit de încredere şi de un cu totul alt fel de de relaţii şi comunicare.

Îmi este dor de vremea în care telefonul avea fir şi roată şi îl aveam unu din zece. Şi asta producea efecte stranii aşa cum efecte stranii produce şi controlul tehnologic  excesiv şi comunicarea instant cu oricine.

Îmi e dor de vremea în care de fotografie se ocupau doar fotografii iar ea se făcea complicat şi rezista în timp. Instragramizarea lumii era de neconceput. Fotografia era aproape ca o icoană nu ca un bit în exces şi nesemnificativ pe care-l poate produce oricine printr-o simplă apăsare de buton sau atingere de ecran.

Îmi e dor de vremea în carea de economie se ocupau o mînă de oameni, nu toţi cei din jur. Îmi e dor de vremea în care viaţa nu era  bazar ca să transforme totul în piaţă, în marfă, în care monetizăm pînă şi prietenii, relaţiiile şi sentimentele. Erau vremurile în carea economia era o mică parte a vieţii nu viaţa o mică parte a economiei.

Îmi este dor de vremea în care timpul venea spre noi, curgea lent , ne plictiseam să-l aşteptăm şi aveam probleme în a-l epuiza. Era nevoie de multă ingeniozitate pentru a-l consuma. Acum alergăm din urma lui şi nu-l putem ajunge, nu-l putem prinde. A plecat. Aproape că ne-a părăsit. Doar de sărbători am o vagă impresie că l-am prins şi îl pot ţine puţin la piept alături de copilul meu.

Îmi este dor de vremea în care cumpărăturile însemnau doar strictul necesar iar cadourile erau rare şi unice nu în cantităţi excesive. Erau vremurile în care obiectele aveau nume, erau unice, aveau memorie şi cu ele aveam o relaţie de prietenie pentru că era penurie. Penuria a fost înlocuită treptat de exces şi acum avem cu totul alt tip de relaţii cu obiectele: de fapt nu mai avem relaţii afective cu obiectele ci relaţii de consum, care e cu totul altceva.

Îmi este dor de vremea în care banii nu însemnau mai nimic şi aveau o încărcătură negativă  iar bogăţia şi opulenţa erau semne ale degradării umane mai degrabă decît semne ale superiorităţii.

Îmi este dor de vremurile în care copiii visau să zboare în cosmos, să construiască magistrale, să salveze oameni bolnavi, să exploreze lumea şi nu să facă bani, averi  şi turism all inclusive sau exotic.

Îmi este dor de vremurile în care pentru pîine stăteai la coadă la magazinul din colţul străzii  dar jobul era aproape de casă şi  nu erai nevoit să pleci la mii de kilomentri ca să cîştigi banii pentru pîinea „fără coadă”. Am cîştigat dreptul de a nu mai sta la coadă şi de a consuma dar am pierdut dreptul de a munci, munca devenind un privilegiu.

Îmi este dor de vremea în care conflictele şi bătăile se faceau pe viu, în care adversarul avea miros, gust, transpiraţie, salivă şi sînge şi nu doar litere şi emoticoane. Era vremea în care  după o cafteală reală mergei cu el să te împaci la birt. Îmi e dor de vremea în care bătăile erau nişte ritualuri de împrietenire. Acum toate acestea au devenit virtuale: bataie înseamnă block, prietenie like.

Îmi este dor de vremea în care sărbătorile de tot felul se ţineau pe viu,  cu toţi prietenii şi cu toţi cei dragi de faţă, nu prin Skype, Facebook sau WhatsApp.

De ce serbez Crăciunul şi Anul Nou de rit vechi?  De ce spun toate aceste lucuri? Pentru că aş vrea să mă întorc în acea lume pentru că a fost o lume mai bună? Oooo, nuuu. Niciodată. Aş arunca-o în aer oricînd pentru că-i cunosc şi faţa urîtă. E bine să nu uităm, să nu urîm şi să nu iubim trecutul dar e şi mai bine să-l  înţelegem. Însă aceste sărbători  îmi reamintesc  mereu şi mereu  că lumea de azi nu e cea mai bună dintre lumile posibile, că pericolele lumii de azi sînt poate mai mari decît cele din trecut şi că lumea de azi nu e singura lume posibilă ci că lumile pot fi diverse, că există multe lumi posibile şi de aceea trebuie să încărcăm şi alte lumi iar asta se începe prin schimbarea permanentă a acestei lumi.  

Sărbători fericite pe vechi şi pe nou!

Şi o dedicaţie specială muzicală: Venea Drkin

Vasile Ernu pentru allmoldova

Opinie
Aveți vreo întrebare sau ați depistat vreo eroare?
Acum vă aflați pe noua versiune a site-ului allmoldova. Dacă aveți întrebări referitoare la funcționalitatea site-ului sau ați depistat vreo eroare, rugăm să ne comunicați despre asta.
Află mai mult
Promovare
Cu siguranță veți fi observați
Acum aveți oportunitatea să vă promovați compania, produsele și seviciile prin intermediul internetului.
Află mai mult
Video
Oferim rezultate în maximum 5 zile de la aprobarea ideii
Creăm şi promovăm videourile pe Internet, în mod original şi discret.
Află mai mult