• 20.34

De ce românii nu au mafie?

De Dinu Guțu

Zilele trecute am observat un grup de adolescenți de la o școală bună bucureșteană cum petreceau după ore într-un local cu vederi de stînga. Arătau exact ca niște invitați la un casting pentru un film cool cu adolescenți americani: cu bluze de post-hipsteri, cu o blazare defensivă pe fețe, inabordabili și reci. Își puneau muzică din registrul trupelor indie obscure și brusc, prin contrast, mi s-au trezit tot felul de amintiri din adolescența mea.

Făcînd un liceu la Chișinău, în anii 2000, singurul joc din oraș pentru generația mea de băieți era trăitul după regulile banditești ale altui Imperiu căzut. Majoritatea noastră n-avea nicio legătură cu lumea de pușcărie, dar imitam codul „blatnoi” ca un fel de lege morală nescrisă, prin care funcționa lumea noastră. Să știi cît și cînd să vorbești, să ții la ai tăi în orice context și să cunoști un cod specific de a argumenta. Purtam haine pregătite de „intervenții”, adică costum de sport cel mai adesea, iar unii dintre noi chiar inele poleite pe degetul mic. Un singur coleg din acea gașcă a făcut carieră pe bune în acea lume. Alții au ajuns oameni de afaceri, corporatiști ori muncitori. Totuși, mă fascinează și astăzi împărtășirea acelui tip de joc de-a bandiții, de machism și spirit de haită, din adolescența noastră.

De aceea, am așteptat cu mare interes cartea lui Vasile Ernu – Bandiții. Al doilea volum din Trilogia marginalilor. Ernu și-a făcut un brand din a recupera și traduce culturile și identitățile (ex)sovieticului pentru publicul român, mai degrabă suferind de clișee și preconcepții referitoare la această zonă. Zonă care la Vasile Ernu nu este delimitată clar, nici geografic, nici temporal. La fel ca în Sectanții, acesta explorează o lume mai degrabă mitică a Bugeacului natal, care se poate întinde și pînă la Chișinău, și pînă la Odessa. De aici, probabil, și lejeritatea cu care autorul desface lumea bandiților sovietici. Povestirile, deși par autobiografice, sunt construite universalist de Ernu. Capitolele sunt deschise de chei de interpretare cu citate mai ales din Biblie. Vasile Ernu este peste toate un povestitor excelent, pentru că utilizează mecanismele miturilor și a pildelor biblice, fiecare povestire încheindu-se rotund și avînd obligatoriu o morală, un tîlc. Atît datorită subiectului romanului, cît și a acestui mixaj stilistic de istorie socială și auto-ficțiune, romanul Bandiții este cu siguranță inovator.

Lectura cărții mi-a deschis apetitul pentru înțelegerea generației autorului față de bandiții sovietici, integrînd totuși destul de puțin perioada marilor jafuri de după căderea Imperiului și a felului în care într-un Chișinău al anilor 90-2000, fără reguli și cu un stat aproape inexistent, lumea ficțională a unor adolescenți erau bandiții.

Vasile ERNU în cadrul Zilelor Literaturii Române conferenţiază la Cahul şi Chişinău 

De la sectă la bandă: forme de marginalitate în regimurile represive de Vasile Ernu (autorul volumelor Sectanţii & Bandiţii -  Mică trilogie a marginalilor).

Cahul / Marți, 16 mai 2017,
Ora 11.00 

Locul: Universitatea de Stat „B.P. Hasdeu“ din oraşul Cahul, Piaţa Independenţei nr. 1, Bloc A, Sala de lectură "Grigore Vieru".

Chişinău / Vineri, 19 mai 2017 /
Ora 11.00 
Locul:
 Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Istorie si Filosofie, Departamentul de Filosofie și Antropologie. Strada Alexei Mateevici nr. 60, blocul central al USM. Aula 511

Acum vreo trei ani, pe un chat de Facebook, îți spuneam că ar fi mișto să scriem împreună ceva despre bandiți post-sovietici. Haos, hoți în lege, crazy 90s. Nu știu dacă ne-ar fi ieșit. Eu aș fi vrut să teoretizez, tu să-i faci personaje de carte. Aveai probabil în cap de mult treaba asta. De unde apetitul pentru marginali și mai ales pentru bandiți?

Îmi amintesc. Mai ales ne interesa zona urbană criminală tînără, care are un statut aparte în lumea bandiţilor. Acolo e şcoala de cadre. E o lume fascinantă, mult mai agresivă decît a celor maturi. Mult mai haotică şi energică. Încă nu e tîrziu să o facem. Material este mult. Mai ales că eu cumva las descoperiţi anii 90-2000, nebunii ani ai tranziţiei, anii „glorioşi”. Adică scriu puţin despre ei. Dau doar nişte direcţii de interpretare pentru că e o perioadă prea apropiată, încă nemestecată. Dar, în curînd, vine timpul deconturilor anilor aceia. Nu mai e mult pînă cînd va trebui să achităm nota de plată a anilor ’90 şi tare mă tem că va fi una foarte încărcată, dintre cele mai dure note de plată de după Război. Noi încă nu ne dăm seama ce se întîmplă. Şi ne place să ne minţim ascultînd doar şlagărul celui care a învins. Iar şlagărul minte frumos. Şi noi punem botul ca fraierii. Pentru că ne place să ne credem învingători ca şi VIP-ul care cîntă pe scenă şi umblă cu cele mai tari gagici, bea ce mai scumpă şampanie şi trage pe nas chestii scumpe. Realitatea însă e mai ceva ca în Matrix. Eu încerc deocamdată să schimb grila de interpretare: anii ’90 văzuţi ca un chef al victoriei s-ar putea să fie de fapt un parastas, dar noi încă nu ne dăm seama. Despre asta scriu în cîteva capitole. Adică, după ce-am scăpat de comunism, în loc să construim ceva, am devenit un soi de epocă-lăcustă.

Da, gîndesc de mult la povestea asta cu marginalii. De mai bine de șapte ani. A fost greu să mă apuc şi să documentez. Să decid ce aleg, căci sunt multe grupuri marginale. Cînd am decis, lucrurile au mers mai simplu. Documentare multă şi după acea decizii de construcţie, gen, stil, problematici etc.

De ce marginalii? Pentru că eu cred că lumea privită prin ochii lor arată radical diferit de lumea privită şi înţeleasă de majoritari. Lumea majoritarilor, a celor care deţin puterea, este o lume formată după un anumit calapod. E lumea oamenilor în uniformă, care merg în marş, răspund la comenzi şi au prea dezvoltată circumvoluţiunea chipiului militar. De ce se înîmplă aşa? Asta se datorează mecanismelor instituţionale, educative şi legale în care trăim. Puterea vrea ostaşi fideli, intelectuali docili, care scriu ode, popi cuminţi care se supun, muncitori şi ţărani exemplari care produc fără să crîcnească. Ereziile trebuie stîrpite, ereticii arşi, iar banda pusă în puşcărie. Pentru sectă şi bandă avem instituţiile de forţă. Buşteanul trebuie să devină neapărat Pinocchio.

Asta este aventura începutului acestei trilogii a marginalilor. Mă interesează condiţiile în care apare atît Abel, cît şi Cain. Ce-i face să fie atît de diferiţi? Cum văd ei lumea aceasta şi care sunt tehnicile prin care ei devin ce devin şi mai ales cum trăiesc ei. Poveştile acestea ne ajută foarte mult să ne înţelegem şi pe noi.

Am avut o dezbatere cu cîțiva amici privind încadrarea cărții tale: e roman autobiografic, e o ficțiune cu valențe etnografice, e strict proză de ficțiune?

Asupra acestui subiect îşi vor bate mintea criticii literari. Să nu le facem noi treaba. Cred că e genul klezmer, în care amestec mai mutlte genuri. Unul dintre criticii literari cei mai inteligenţi, Bogdan-Alexandru Stănescu, suţine că Ernu face non-fiction literar. E ceva mai aproape de ce fac eu. Sigur însă nu fac poezie.

Într-un articol mai vechi, spuneai despre mită că trebuie privită dintr-o perspectivă funcționalistă, a rolului său social, și să încercăm să n-o mai judecăm strict normativ. Cum e cu bandiții?

Dar ceea ce avem noi şi numim mită nu este mită în sensul occidental. În țări precum România şi Rusia mita are o funcţie clară socială şi economică. A o distruge fără să o înlocuieşti cu altceva „ca afară” înseamnă a nu pricepe nimic din ce se întîmplă aici. Blochezi mita, blochezi funcţionarea statului, societăţii. E ca uleiul la motor. Vorbesc de mita cotidiană, nu de marea corupţie care e cu totul altceva. În România, toţi se folosesc de mită. Absolut toţi, dar mai ales păturile educate şi „oamenii de bine, sus puşi”, doar că ei nu-şi dau seama, de multe ori. Asta face parte din maşinăria de funcţionare a societăţii. Oamenii cu poziţii bune şi bine educaţi nu dau plicuri, ci telefoane. În România, principiul e simplu: să ajungi mai repede la un punct stabilit nu merge direct, ci cît mai ocolit. Succesul e garantat.

În România şi Rusia e mult mai uşor să găseşti un sfînt decît un om corect care nu dă mită. În sensul occidental. Şi asta nu pentru că oamenii sunt imorali, fără principii etc. Nu, ci pentru că la noi mita cotidiană nu e văzută ca ceva imoral. E altceva, altfel îşi reglează aici oamenii relaţiile de putere, de recunoaştere, de ierarhie, relaţiile economice şi sociale. Oricum, jumătate din populaţie trăieşte din economia neagră sau economia civilă, cum o numesc eu. Încearcă şi albeşte această economie, fiscalizeaz-o. Omori aproape jumătate de ţară. Nu se face…

Bandiţii nu au nevoie să dea mită. Pentru ce? Mita e pentru fraieri. Bandiţii iau, adică fură. Aşa muncesc ei. Iar în România nu există nicio luptă anticorupţie, ci doar una asupra monopolului asupra corupţiei. De fapt, ăsta e trendul global. Ce sunt lobbyştii? O formă „civilizată” de hoţi în lege, care au puterea de a corupe la cel mai înalt nivel. Bandiţii mei, aparent foarte violenţi şi supăraţi, lipsiţi de scrupule şi gata să taie gîtul, sunt mici copii pe lîngă toată această maşinărie de lobby a marilor corporaţii.

În România, toţi se folosesc de mită. Absolut toţi, dar mai ales păturile educate şi „oamenii de bine, sus puşi”, doar că ei nu-şi dau seama, de multe ori. Asta face parte din maşinăria de funcţionare a societăţii.

Unde se termină lumea bandiților tăi? Pentru că impresia mea e că avem ușor alte coduri morale și ale masculinităților de la Prut ori chiar de la Nistru încolo.

Cum zice faimosul rege al bandiţilor din Odessa, Benia Krik, povestit atît de frumos de Isaak Babel: „Poliţia se termină acolo unde începe Benia Krik.” E exact invers. Adică ea începe de acolo de unde vrea Benia. Lumea puterii şi a legii se termină acolo unde începe lumea bandiţilor. Pentru că acolo vorbim despre o altă etică, o altă lege şi o cu totul altă putere. Asta vorbind generic. Dacă ne referim la spaţiul în care are loc acţiunea, atunci, da, vorbim despre fostul Imperiu ţarist şi URSS, chiar dacă cuprinde şi Basarabia „pămînt românesc”. Zona principală e dinspre Chişinău spre Odessa şi mai ales Bugeac, dar cu extensie în tot Imperiul.

Conceptul de mafie apare cu precădere în societățile în care avem un stat slab, care se retrage și lasă o serie de servicii nereglementate, fiind apoi acaparate de structuri, uneori și criminale. Cum e cu mafia pe la noi?

Acum, dacă comparăm lumea criminală din Imperiu şi cea din România, atunci sigur avem deosebiri foarte mari. În primul rînd, e vorba despre un produs uman tipic imperiilor care transcende naţiunea şi care are un tip de experienţă cumulată colosală. Cînd pui alături în puşcărie un contrabandist de droguri din Taşkent cu un hoţ de cai din Chişinău, cu un trişor de cărţi şi falsificator de bani din Odessa, cu un spărgător de bancă de la Moscova, atunci din acest amestec exploziv poate ieşi o bandă cum nu a mai văzut estul sălbatic. În timp, aceste mixaje se produceau, reţelele se organizau, cunoaşterea şi profesionalismul creşteau, totul extins pe un spaţiu imens.

Şi mai există un factor foarte important. Ţi-ai pus întrebarea de ce românii nu prea au bandiţi celebri, bande şi mafii bine organizate? La capitolul acesta stăm mai prost decât bulgarii. Asta e de neiertat. Eu leg asta de urbanizarea tîrzie. De ce evreii, ungurii şi saşii au dat bandiţi mai buni decît ai noştri? Simplu. Erau populaţii urbane. Noi ce am dat maxim sunt nişte haiduci, lucru care e puţin altceva. Mai ales la evrei se vede asta. Bine, nu doar în România, ci şi în Imperiu. Nu întîmplător, fenea, limba bandiţilor, e dominată de cuvinte din idiş. Nu are nimic cu „trăsături specifice”, „genă” etc. De ce? Pe de o parte, ei au fost printre cele mai urbane grupuri de pe la noi, cu meserii liberale etc, iar pe de altă parte au avut cele mai multe restricţii legale. Au fost lipsiţi de drepturi. Şi, atunci, au căutat soluţii nelegale sau ilegale. Ia un grup urban şi dă-i cît mai puţine drepturi sociale şi economice. De acolo vor ieşi cei mai buni bandiţi. Cu alte cuvinte, furtul este o formă de muncă cu grad maxim de profit, dar şi de risc. Ca şi cerşitul: e munca celor fără nicio şansă.

De asta, românii se asociază mai degrabă în stil arhaic, rural, pe bază de un soi de rubedenii, cumetrii, înţelegeri, negocieri, troc etc. Nu spun că e mai bine sau mai rău, dar e altfel. De asta şi violenţa românească e una predominant verbală, nu fizică. De aceea, omului educat în Imperiul rus, cînd vine aici, i se pare că românii sunt mai feminini, prea politicoşi şi lipsiţi de caracter, nu le place să rişte şi au multe feţe negociabile. În realitate, lucrurile sunt ceva mai complicate. Mai există aici şi un element oriental foarte puternic şi străin nouă celor educaţi în Imperiu. Orientul, cum spun ruşii, e o chestiune subtilă. Bucureştiul este cea mai orientală capitală din Europa. Asta e o chestie tare faină, dar noi nu ştim s-o apreciem.

Pe lîngă această urbanizare tîrzie, adică pe lîngă faptul că avem o populaţie care încă gîndeşte şi se comportă predominant rural, mai avem cîteva probleme. Avem o situație destul de precară cu instituţiile. Imperiul Țarist şi URSS, cu toate bubele şi „barbarismele” lui, a ştiut totuşi să-şi construiască instituţii. Un anumit tip de instituţii după model occidental, dar care pe pămînt rusesc au luat forme mai stranii. România este un spaţiu ceva mai deosebit pentru că este prins între imperii: Habsburgic, Otoman şi cel Rus. Cumva, spaţiu periferic al acestora, spaţiu de frontieră. Dar acest dezavantaj e şi cea mai mare comoară a noastră. Aici nu au prins instituţiile. De ce? E o temă mai complicată.

Cînd Kiseleff a ajuns cu armata rusă la Bucureşti, ce l-a minunat cel mai mult? Nu sărăcia şi „barbaria”, căci din astea era plină Rusia, ci lipsa instituţiilor şi a regulilor. El era educat ca la capitală de Imperiu: ai nevoie de o stradă principală, nu de mahalale, şi de nişte reguli. Şi asta a făcut la Bucureşti: şosea la centru, a tras nişte linii şi a făcut un regulament, nişte legi.

De aceea, mafiile şi bandele adevărate se organizează în teritorii care gîndesc deja în spaţii ordonate. Da, cu o etică proprie, cu reguli şi instituţii care se opun celor oficiale. Condiţia statului slab este necesară, dar nu suficientă. De exemplu, bandiţii s-au descurcat binişor şi sub Stalin, într-un stat foarte puternic şi care aparent controla totul. Cert este că, într-un stat puternic, ei nu prea pot ajunge uşor la centru şi sunt împinşi spre margine, cît mai la margine. Într-un stat slab, ei cuceresc foarte repede centrul. Cam ce s-a întîmplat în tot estul postcomunist. Ce este istoria Americii? Este istoria cucerii de către sectanţi şi bandiţi a unui spaţiu. Așa a apărut o mutaţie tare interesantă.

Adică eu cred că e greu să construieşti mafii moderne în ţări cu mentalitate dominant rurală şi care nu are formatat mental un anumit tip de instituţii, reguli şi etici nenegociabile. Eu numesc asta: trădare şi contrabandă. Aici, la noi, oricine poate trăda pe oricine şi trafica cu orice. Acestea au devenit instituţii în sine. În lumea bandiţilor şi mafiei, doar o castă superioară are putere de lege şi instituire de coduri etice. În cazul ruşilor, doar hoţii în lege pot face asta.

Da, comunismul a fost învins de bandiți, nu de dizidenţi şi proteste. Statul a fost cucerit de bandiţi în colaborare cu alte grupuri sociale bine plasate. O mare parte a oligarhilor de azi sunt foştii bandiţi ai anilor 80-90. În America, mecanismele au fost asemănătoare, de aceea nu le place să vorbească despre primul milion, care de obicei e bazat pe furt. Cum îşi face Cain rost de avere? Prin muncă? Da, dar mai ales prin jaf şi crimă. Acolo e originea economiei de acest tip. Economia acumulării asta e. Există însă şi alte tipuri de economie.

Există un antropolog care spune o chestie isteaţă cînd studiază mafia italiană. S-a dus undeva într-un sătuc din sud şi acolo nu exista mafie ca în zonele vecine. Era o zonă foarte săracă. El spunea. „Acolo e atît de rău încît nici mafie nu există”. Deci, dacă nu avem mafie, e de rău, nu e de bine.

Interviul e pentru un site de artă. În ce privește lumea criminală, cultura dominantă a recuperat selectiv acel „exotic al sălbatecului”, mai ales prin fascinația pentru tatuajele acesteia. Spune-ne câteva cuvinte despre estetica bandiților.

Bandiţii au o estetică destul de „primitivă”. Le place foarte mult poezia, însă. Le place un anumit tip de poezie, mai „despre viaţă”. Esenin este idolul lor. Din proză adoră Gorki şi London. Adică, astea cu poveşti de „viaţă adevărată.”

Tatuajul la ei are mai degrabă o funcţie de identificare, de document, de CV, decît o funcţie estetică propriu zisă. Eu spun despre ei că sunt oameni goi: pentru a-ţi arăta cine sunt, se dezbracă. Noi, fraierii, ne îmbrăcăm, ne punem ţoale, epoleţi, medalii. Ei ne arată tatuajele: acolo scrie ce ai făcut, cine eşti, cît ai stat la bulău. Pentru falsificarea CV-ului, tatuajului, se plăteşte scump, uneori chiar cu viaţa.

Șansonul, sau muzica bandiților din est, deși are un registru tematic și o stilistică diferită, are cumva soarta manelei de aici, pusă la zid de elite, dar populară printre oamenii simpli. Ce le apropie și ce le despart?

Da, există această ruptură ca şi la noi. Elita care dispreţuieşte tot ce adoră poporul. În Rusia au existat totuşi momente cînd „cultura înaltă” a preluat din „cultura joasă” a şansonlui şi s-au apropiat. Vîsoţki este un exemplu; foloseşte acest gen în stilul său la care intelighenţia vremii se topea.

Diferenţele stilistice sunt foarte mari, mai ales cînd vorbim despre linia melodică. Şansonul, de exemplu, nu are nimic oriental şi sună mai degrabă apropiat de linia barzilor europeni cu adaptări muzicale ruseşti. Şansonul nu are nevoie de orchestrație & orchestră: e suficient o voce şi o chitară. La manea, orchestra e foarte importantă. La şanson, nu. Şi, fireşte, elementul criminal este mult mai prezent în şanson decît în manea. Dar asta poate şi pentru că în Rusia banditul este un erou, un model şi e respectat de toată lumea. Ca şi în SUA. Sunt două imperii cu culturi banditeşti foarte puternice.

Eu discut acum cu nişte băieţaşi să facem un concert de şanson interpretat de manelişti, în stil de manea. Sunt sigur, va fi rupere. Şansonul suportă să fie manelizat. Nu cred că maneaua suportă să fie şansonizată.

Vasile, ești unul dintre puținii intelectuali români care scrie despre spațiul (ex)sovietic. Asta ți-a atras și multe titulaturi nedrepte, mai ales din zona intelectualilor mainstream. De unde crezi că vine vînătoarea asta de vrăjitoare și unde crezi că se vînd detectoarele de căutat zîne măseluțe?

Mainstream-ul nostru este atît de neinteresant, conformist şi lipsit de curaj, încît nu merită prea multă discuţie. Ei sunt mînaţi de un singur gînd şi acţiune: oportunismul comod şi căldicel. Există ceva foarte provincial, de slugă care se crede stăpîn în acest comportament. Nu ştiu de unde această dorinţă de a cînta mereu imnul hegemonului. Chiar e plicticos subiectul, de asta spun că mersul cu trenul de clasa a 2-a sau barul din gara din Bîrlad sunt mult mai interesante decît Uniunea Scriitorilor sau Academia.

Ştii, în lumea hoţilor & bandiţilor am întîlnit mulţi peltici. Media era puţin prea mare pentru a fi doar un defect. Am aflat. Mi-a explicat unul dintre eroii cărţii mele: dacă un hoţ spune ceva despre cineva neacoperit sau dă o informaţie falsă, plăteşte. Cum? În dependenţă de gravitate: ori i se taie limba (mai rar), ori doar i se taie vîrful limbii. Se crestează şi se pune puţină sare. Rămîne peltic pe toată viaţa şi cariera lui e terminată. Rămîne cu acest stigmat al ruşinii care nu poate fi ascuns. Cum a căscat gura, ceilalţi ştiu cu cine au de-a face. Şi cad în rang. Dar ei nu sunt intelectuali şi jurnalişti, să-şi permită să se joace cu vorbele şi faptele. Sunt nişte bandiţi. Mă gîndeam doar că, dacă s-ar aplica şi în „lumea bună” această tehnică, am mai avea jurnalişti şi intelectuali finuţi cu limbi întregi? Oi, cîte limbi ar fi smulse din rădăcină…

Foto de Cristian Petrescu

www.art7.fm

Opinie
Aveți vreo întrebare sau ați depistat vreo eroare?
Acum vă aflați pe noua versiune a site-ului allmoldova. Dacă aveți întrebări referitoare la funcționalitatea site-ului sau ați depistat vreo eroare, rugăm să ne comunicați despre asta.
Află mai mult
Promovare
Cu siguranță veți fi observați
Acum aveți oportunitatea să vă promovați compania, produsele și seviciile prin intermediul internetului.
Află mai mult
Video
Oferim rezultate în maximum 5 zile de la aprobarea ideii
Creăm şi promovăm videourile pe Internet, în mod original şi discret.
Află mai mult