• 15°
  • 21.16

Fals: Supermaketurile din Europa se confruntă cu un deficit de legume

Postul de televiziune Pervîi Kanal din Federaţia Rusă a difuzat recent un reportaj în care se spune că în magazinele mari din câteva ţări europene precum Marea Britanie, Norvegia şi Danemarca se înregistrează un deficit de legume din cauza recoltei mici din Spania şi Italia, principalele state furnizoare de legume pe piaţa europeană. Moldovenii care locuiesc în aceste țări neagă cele relatate de presa rusă şi spun că în magazinele mari nu există deficit de legume.

La 4 februarie 2017, Pervîi Kanal a difuzat în buletinul de ştiri de la ora 12.00 reportajul Европейские покупатели столкнулись с дефицитом овощей в супермаркетах” (traducere: „Cumpărătorii europeni se confruntă cu un deficit de legume în supermaketuri”). În reportaj sunt arătate imagini cu rafturi goale, iar într-o ladă - doi dovlecei şi câteva bucăţi de broccoli, iar imaginile preluate de pe site-ul tabloidului din Marea Britanie Dailymail.co.uk sunt însoţite de următorul text: „Câte trei salate de persoană. Cumpărătorii europeni se confruntă cu un deficit de legume. Neobişnuit de pustii sunt supermaketurile din Marea Britanie, Norvegia şi Danemarca. Vânzarea legumelor rămase este strict normată. De exemplu, unei persoane i se permite să cumpere doar câteva frunze de salate şi câteva bucăţi de broccoli. Iar preţurile sunt astronomice, dovleceii şi vinetele s-au scumpit de aproape patru ori într-o singură lună”. În material lipsesc opiniile cumpărătorilor europeni sau ale experţilor, iar jurnalista afirmă că acest deficit de legume este influenţat de vremea friguroasă din Italia şi Spania. Reportajul se încheie cu afirmaţia jurnalistei că: „Potrivit experţilor, dacă vremea nu se va îmbunătăţi, Europa ar putea rămâne şi fără citrice”, fără să fie citat vreun expert.

Pentru a verifica informațiile transmise de televiziunea rusă, Asociaţia Presei Independente (API) i-a contactat pe câțiva moldoveni stabiliţi în ţările prezentate în reportaj. Din cele relatate de conaţionalii noştri, doar în Marea Britanie unele legume sunt vândute în limita a câtorva unităţi pentru un cumpărător. Laura Sili, preşedinta Asociaţiei Moldovenilor din Marea Britanie, spune că unele supermaketuri din Londra, într-adevăr raţionalizează vânzările, însă doar a unor legume. Presa britanică (www.bbc.com) spune că este vorba de broccoli, dovlecei şi spanac - aceste legume ar fi fost afectate de îngheţurile din Spania. Totuşi, L. Sili confirmă că nu e vorba de un deficit de legume în general.

Norvegia şi Danemarca nu duc lipsă de legume

Moldovenii stabiliţi în cele două ţări scandinave, menţionate în reportajul de la Pervîi Kanal, dezmint relatările jurnaliştilor ruşi. Diana Cazacu, moldoveancă stabilită în oraşul Oslo, Norvegia, afirmă că magazinele de acolo nu se confruntă cu deficit de legume. Ca dovadă, Diana ne-a expediat imagini recente dintr-un magazin din Oslo, din care se vede că rafturile sunt pline cu legume. De asemenea, Diana spune că nu a observat o majorare a preţurilor la legume în ultima perioadă.

Acelaşi lucru îl confirmă şi Andrei Dadu, moldovean stabilit în Danemarca. Bărbatul susţine că din contra, în prezent, unele legume în magazinele din oraşul Copenhaga au afișat preţuri reduse, cu de la 5 până la 10 la sută. Andrei Dadu spune că în familia sa sunt persoane vegetariene, de aceea el cunoaşte foarte bine preţul legumelor.

În Spania nu s-a majorat preţul legumelor

Pavel Costaş, președintele Asociației Diasporei moldovenești din Regatul Spaniei „Salvados para salvar” (“Salvați pentru a salva”), locuieşte în oraşul Madrid. Deşi în reportajul de la Pervîi Kanal se menţionează că agricultura acestei ţări a avut de suferit din cauza calamităţilor naturale, P. Costaş afirmă că locuitorii de aici nu au remarcat un deficit de legume în magazine sau că preţurile s-ar fi majorat. El ne-a expediat şi câteva imagini care demonstrează contrariul celor difuzate în reportaj.

Menţionăm că programele televiziunii Pervîi Kanal din Federaţia Rusă, sunt retransmise şi în Republica Moldova prin intermediul postului Prime TV.

Lilia Zaharia


Articolul a fost realizat în cadrul Campaniei media împotriva informaţiei false şi tendenţioase – STOP FALS!, desfăşurată de Asociaţia Presei Independente (API), Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) şi Asociația Telejurnaliștilor Independenți din Moldova (ATVJI).


 

Opinie
Aveți vreo întrebare sau ați depistat vreo eroare?
Acum vă aflați pe noua versiune a site-ului allmoldova. Dacă aveți întrebări referitoare la funcționalitatea site-ului sau ați depistat vreo eroare, rugăm să ne comunicați despre asta.
Află mai mult
Promovare
Cu siguranță veți fi observați
Acum aveți oportunitatea să vă promovați compania, produsele și seviciile prin intermediul internetului.
Află mai mult
Video
Oferim rezultate în maximum 5 zile de la aprobarea ideii
Creăm şi promovăm videourile pe Internet, în mod original şi discret.
Află mai mult