• 20°
  • 21.13

Unde ne sînt bătrînii şi de ce trebuie să avem grijă de ei? Meditaţii despre economia pascală (Jurnalul unei generaţii III)

"Fiule, iată mama ta, mamă iată fiul tău" (Ioan 19, 26-27)

Am intrat într-o biserică de tip nou,  „pe model american”. De mult nu mă mai impresionează sau irită coregrafia şi retorica. Toate trucurile lor m-au lăsat rece. M-a frapat însă un fenomen: cu cîteva excepţii, toţi aici erau tineri de pînă în 35 de ani. Am întrebat: unde vă sînt bătrînii? Mi s-a dat de înţeles că ei se adresează şi au „un mesaj” pentru cei „open mind”.

Am intrat într-o crîşmă: acelaşi sentiment. Şi cei care „serveau” şi cei care consumau erau doar tineri. Niciun rătăcit peste 40 de ani. 40 de ani pare deja o vîrstă matusalemică.

Am intrat în hala unei corporaţii: duduia de energie tînără chiar dacă deja îmbătrînită şi depresivă înainte de vreme. Feţele lor erau încă tinere cu toate că ochii îi trădau.

Am intrat într-o redacţie „de rit nou” cu „jurnalism independent”: media de vîrstă 30 ani.

Mai nou pînă şi vînzătoarele/vînzătorii de la Careffour şi Mega Image nu depăşesc ca medie 35 de ani.

Am întrebat şi mă întreb unde, totuşi, ne sînt bătrînii?

În ultimii 20 de ani s-a dus o campanie nocivă împotriva bătrînilor, adică împotriva părinţilor şi buneilor noştri. De ce? Sînt două-trei reproşuri mari şi late:

a.Fără a se pricepe prea mult ce s-a întîmplat în trecut, lor li se atribuie toate relele trecutului, tăcîndu-se voit despre realizările acestui trecut. Ei poartă o vină pentru „greaua moştenire”. Trecutul e ceva rău, trebuie doar damnat şi şters. Bătrînii sînt trecutul şi nu mai e loc pentru ei în „minunata lume nouă”.

b. Ei sînt un soi de frînă istorică în calea progresului şi instaurarea „unei lumi mai bune” pentru că nu sînt capabili să se adapteze noilor cerinţe „ale pieţei” şi „civilizaţiei tehnice şi economice” şi mai ales votează „nu cum trebuie”. Deci sînt  în general nişte „retrograzi”.

c. Pe lîngă acestea mai sînt şi nişte „asistaţi sociali”, pensionari care stau pe banii „noştri” şi consumă resursele fără a aduce un  plus de valoare.

Cu alte cuvinte: politic, economic şi social nu mai corespund noilor vremuri. Li se mai spune „expiraţi”, „cei fără dinţi”. Un stigmat nu doar social, cultural şi politic ci şi fizic. Să fie clar.

Cuvîntul „Bătrîn” a devenit sinonim cu un soi de „duşman al poporului” de rit nou. Al „poporului tînăr şi civilizat” care vrea „o ţară ca afară”.  Şi nimeni nu vrea să înţeleagă meritele şi istoria tragică a acestor generaţii mai vîrstnice. Au prins totuşi un război şi l-au dus pînă la capăt cu bunele şi relele lui. Au prins o ruptură radicală politică cu două sisteme totalitare: cu păcatele şi nebuniile lor. Au prins cîteva „schimbări radicale la faţă” ale României/Moldovei. Şi au prins poate cel mai spectaculos proces de schimbare al regiunii noastre  cu catastrofele dar şi realizările indiscutabile: o modernizare radicală a ţării. E vorba de tot procesul complicat social, politic şi economic al nailor 50-80. Repet: un proces foarte complicat încă foarte puţin analizat şi care este deocamdată doar condamnat politic. Mai deloc înţeles.

Fireşte, au prins și ruptura anilor 90 care iarăşi nu este mai deloc înţeleasă şi analizată. Să nu uităm că ei sînt cei mai mari perdanţi ai acestor schimbări: cînd rămîi la 40-50-60 de ani pe drumuri după ce ai fost inginer, muncitor  sau agricultor la o fabrică, uzină sau CAP/kolhoz timp de 20-30 de ani nu e deloc simplu să o iei de la capăt. Şi mai aveau de crescut nişte copii care acum, odată crescuţi şi ţinuţi la şcoli pe sudoarea şi sîngele tranziţei, le scuipă în faţă şi le spune doar atît: nu votaţi corect, nu aveţi dinţi, nu înţelegeţi pe ce lume trăiţi aşa că staţi în banca voastră şi mîncaţi-vă pensia pe care v-o plătim noi.

Oh nu. Lucrurile nu stau deloc aşa. Nu sînt „asistaţi sociali” ci „abandonaţi sociali”  de stat, societate şi poate cel mai tragic de proprii lor copii şi nepoţi. Nimeni nu s-a solidarizat cu ei în momentele dificile ale tranziţiei: cînd au fost aruncaţi de la slujbe, cînd şi-au pierdut economiile, cînd au trebuit să muncească la negru la noi patroni sau să plece prin ţări străine în postura de noi iobagi. Nimeni nu a încercat să-i înţeleagă  şi să se solidarizeze cu ei. Au fost abandonaţi de toţi.

În toate culturile şi civilizaţiile vechi sînt două elemente centrale care se păstrează şi regăsesc ca un fir roşu: protecţia şi respectul pentru bătrîni (şi pentru copii într-o altă formă). Bătrînii trebuie protejaţi şi respectaţi: ca un soi de tezaur viu. De ce? Care e secretul? Care e valoarea lor? Care e sensul acestui gest? Căci eficienţi nu mai sînt, plus valoare nu mai aduc şi consumă nepermis de multe resurse şi energii. Din punct de vedere al logicii capitaliste ei ar trebui urgent „lichidaţi”  social, politic şi economic (cum sugerează „lumea bună”) pentru că sînt un soi de „lăcuste” care mănîncă resursele şi se opun căii „progresului spre culmile capitalismului multilateral dezvoltat”. Istoria şi cărţile cele bune ne învaţă însă invers: „cine nu are bătrîni să-şi cumpere”. De ce?

Am fost educat să respect bătrînii: modelul bătrînilor erau patriarhii veterotestamentali. Erau un  punct de referinţă. Familia mea timp de trei genraţii aveau dedicată o zi pe lună ajutorării bătrînilor comunităţii: an de an, lună de lună timp de 100 de ani cît ne ţine memoria. De ce o făceau? Nu ştiu, nu mi-au explicat clar. Mi-au spus doar: trebuie! După aceea în şcoală pînă şi „comuniştii” ne-au învăţat să respectăm bătrînii: ei sînt veteranii care au dus un mare război şi au plătit cu sănătatea lor pentru pacea noastră. Trebuie! De ce trebuie?

Unii spun pentru că sînt înţelepţi şi avem ce învăţa de la ei. Nu aş miza prea mult pe asta. În era pragmatismului şi  al egoismului individual înţelepciunea nu mai este o valoare în sine. Ba din contra: de multe ori este contraproductivă în ordinea valorilor actuale. Înţelelepciunea are nevoie de timp, e prea înceată pentru această epocă a vitezei. Cui foloseşte? ar întreba un tînăr care în cîteva secunde e conectat la toată informaţia lumii? Totuşi informaţia şi înţelepciunea sînt două lucruri diferite. Înţelepciunea se construieşte în foarte mult timp. Timpul însă pentru cei prinşi prea mult în actualitate se pare că de mult a expirat. Nu mai este vreme  pentru timp  iar el devine prea scump fiind de mult monetizat.

Atunci de ce să-i mai ţinem? Mie mi se pare că valoarea bătrînilor constă în cu totul altceva. Tinerii trăiesc enorm de mult în actualitate. Fiind prinşi prea mult în acest „acum” şi într-un soi de  „pragmatism individualist” lor le lipseşte perspectiva timpului. A trăi doar în actualitate te face să pierzi noţiunea timpului: nu mai există un trecut clar din care vii  şi mai ales un viitor spre care te îndrepţi cu toate consecinţele lui ci o veşnică tautologie repetitivă a prezentului.

Timpul  înseamnă mai ales istorie, o perspectivă istorică: un timp din care vii cu toată încărcătura lui socială, politică şi economică a ceea ce eşti şi un viitor care chiar dacă se proiectează el este legat de cauzalităţi ale trecutului. Actualitatea este doar un proces în care tu te afli prins între trecut şi viitor. Felul în care arată realitatea are nişte cauze plasate în trecut. Tendinţa celor tineri este de a ingnora acest proces şi de a se comporta ca într-o poveste repetitivă fără sens asemenea „tinereţii fără bătrîneţe”.

De ce avem nevoie de bătrîni? Nu doar ca să ne ţină conectaţi la trecut, la un anumit mod de a înţelege originile şi cauzalităţile fenomenelor actuale cît mai ales pentru a ne da o proiecţie a viitorului. Dacă îi veţi mirosi, dacă vă veţi uita atent la mîiinile lor, la chipul lor şi mai ales dacă veţi avea timp  să-i şi ascultaţi veţi înţelege un lucru: care este viitorul vostru. Şi mai ales dupe ce-i veţi înţelege cu siguranţă că altfel veţi trăi actualitatea, prezentul. Daţi-ne trecutul înapoi pentru că acolo există un viitor cu sens care ne poate ajuta pe noi astăzi şi în viitor. Pentru a-ţi putea proiecta un viitor ai nevoie de un trecut nu doar de un prezent. Cultura  şi mai ales sistemul social economic actual vrea să ne elibereze de trecut pentru a ne rupe de o posibilă nouă proiecţie asupra viitorului. Viitorul tău este doar plata creditului. Restul devine un „bagaj periculos”. Nu mai este loc şi timp pentru vise.

Şi mai este ceva important pe lîngă obsesia prezentului „acum”. Obsesia lui „doar pentru sine”. Bătrînii ne amintesc că sîntem fiinţe umane şi sociale, că trăim politic şi economic în comunitate iar asta presupune nu doar acumulare ci şi dăruire, distribuţie fără rost, fără a căuta un profit. Bătrînii fac parte din acea economie a neputinţei, a risipei care sfidează economia profitului şi acumulării.  Economia lor  ne învaţă că noi s-ar putea să cîştigăm nu doar acumulînd ci şi dăruind, oferind ceva fără a ni se întoarce înapoi. Sau poate ni se va întoarce şi nouă cînd vom ajunge ca ei.  Poate că viaţa e compusă nu doar din economia acumulării ci şi dintr-o economie a darului, a distribuţiei.  Oare nu asta ne învaţă şi întreaga economie pascală? Oare nu e o economie a darului, risipei şi sacrificiului?

Vasile Ernu pentru allmoldova

Opinie
Aveți vreo întrebare sau ați depistat vreo eroare?
Acum vă aflați pe noua versiune a site-ului allmoldova. Dacă aveți întrebări referitoare la funcționalitatea site-ului sau ați depistat vreo eroare, rugăm să ne comunicați despre asta.
Află mai mult
Promovare
Cu siguranță veți fi observați
Acum aveți oportunitatea să vă promovați compania, produsele și seviciile prin intermediul internetului.
Află mai mult
Video
Oferim rezultate în maximum 5 zile de la aprobarea ideii
Creăm şi promovăm videourile pe Internet, în mod original şi discret.
Află mai mult