• 17°
  • 20.66

Tehnicile NLP – modalitatea sigură care te ajută să devii un lider desăvârșit

Există o mare diferență între un „leader” și un „boss”. Deși la prima vedere aceste cuvinte par a fi sinonime, o persoană care-și atribuie sieși tot succesul și bagă frica în angajați, nu va reuși niciodată să vadă mai departe de propriul nas. Majoritatea antreprenorilor care vor să-și perfecționeze aptitudinile sunt în stare să investească enorm în cursurile de instruire, care însă nu întodeauna aduc rezultate. A+ Business Community și-a propus să spargă stereotipurile și să demonstreze că lucrurile se pot schimba radical într-un singur weekend.

Pe 1 și 2 aprilie, la Casa Nunții “Noroc”, își vor da întâlnire oamenii de afaceri care stau în fruntea marilor companii, managerii ce au reușit să urce pe scara profesională, dar și persoanele care-și doresc o schimbare în mediul lor de activitate. Organizatorul evenimentului și fondatorul A+ Business Community, Marin Macaleț, a declarat că atunci când a decis să lanseze comunitatea, s-a gândit în primul rând la antreprenorii care vor să progreseze în timp scurt și să învețe cât mai multe de la cei experimentați.

“Vom ilustra totul în culori interactive pentru a atrage cât mai mulți tineri entuziasmați să facă parte din această sursă nelimitată de inspirație, pentru a opune un maxim de rezistență societății care ne face să credem în imposibilitatea oricărui început. Este nevoie de un efort exponențial de a face față, și a merge până la urmă”, a declarat Marin Macaleț pentru allmoldova.com

Trainingul NLP de “Leadership și manipulare” este o premieră absolută pentru Chișinău, având în vedere că trainerul e stabilit de ani buni în Rusia și instruiește diverse companii, din cele mai mari orașe. Mihail Antoncic e fondatorul NLP Moldova, dar și directorul centrului de NLP din Rusia. Printre clienții lui Mihail se numără proprietarii unor companii renumite din Moldova, oameni de afaceri, dar și unii deputați din Paralament. Organizatorul traingului, Marin Macaleț a studiat intensive tehnicile NLP, iar asta l-a ajutat să se afirme și în Hong- Kong sau Amsterdam, acolo unde și-a făcut studiile.

“Cu ajutorul trainingului de pe 1 și 2 aprilie, cunoscătorii de NLP își vor putea recapitula abilitățile în vectorul leadershipului, pentru a fi un suport de conducere indispensabil în compania sau anturajul lor. Iar pentru începători, cu siguranță va fi o descoperire vastă a proceselor subconștientului și a tuturor factorilor care ne influențează, față de care până în 2010, reacționam intuitiv și eu.”

Au mai rămas zile numerate până la cel mai tare training NLP de “Leadership și manipulare”. În două zile de training veți învăța cum să aveți mai multă încredere în DVS, mai ales în momentele care contează cu adevărat! Tehnicile NLP vă vor ajuta să câștigați controlul asupra creierului și gândurilor DVS.

Descoperți în interiorul vostru puterea de a stăpâni propriile idei și emoții. Detalii pe www.aplus.md

Opinie
Aveți vreo întrebare sau ați depistat vreo eroare?
Acum vă aflați pe noua versiune a site-ului allmoldova. Dacă aveți întrebări referitoare la funcționalitatea site-ului sau ați depistat vreo eroare, rugăm să ne comunicați despre asta.
Află mai mult
Promovare
Cu siguranță veți fi observați
Acum aveți oportunitatea să vă promovați compania, produsele și seviciile prin intermediul internetului.
Află mai mult
Video
Oferim rezultate în maximum 5 zile de la aprobarea ideii
Creăm şi promovăm videourile pe Internet, în mod original şi discret.
Află mai mult