• 20.46

Peste 600 de studenți de la IT au venit la ICT Career Orientation 2017

Cea de-a opta ediție a ICT Career Orientation a întrunit un număr record de tineri pasionați de IT din toată țara. Elevi ai instituțiilor vocaționale din Chișinău și din raioanele țării, studenți la facultățile cu profil IT din instituțiile de învățământ superior, alături de profesorii lor, dar și tineri absolvenți în căutare de un loc de muncă au venit ieri la Tekwill să intercaționeze direct cu companii IT din Republica Moldova.

ICT Career Orientation este cel mai mare eveniment de orientare profesională pentru tinerii care studiază specialități în domeniul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor. La ICT Career Orientation tinerii pot afla chiar de la companiile IT care sunt cele mai solicitate direcţii de carieră și cele mai actuale tendințe, dar și ce trebuie să întreprindă pentru un start de nota 10.

Angajatorii au testat ”pe viu” cunoștințele și potențialul tinerelor talente în IT, le-au povestit despre specificul unei zilei de muncă, care sunt cele mai solicitate direcţii de carieră și cele mai actuale tendințe, dar și despre ce ar trebui să asimileze viitorii  absolvenți ai specialităilor de IT, fiind încă pe băncile școlii sau facultății, pentru a-și spori la maximum șansele de a fi angajat.

Cu sesiuni de orientare în carieră, prezentări și workshopuri la ICT Career Orientation au venit treisprezece companii recunoscute, precum Endava, Pentalog, Allied Testing, Ellation, Amdaris, Inther Software Development, Orange Moldova, Tacit Knowledge, Noction, FFW Moldova, Moldcell, Matrix, Salt Edge.

Iată cum au vorbit despre experiența workshopurilor la care au participat elevii și profesorii:

De la instituția noastră au venit chiar mai mulți elevi decât mă așteptam. La workshop am ascultat prezentarea unui elev de-al nostru din anul patru de studii, care e deja angajat și și-a prezentat compania în care lucrează. Desigur, mă simt foarte mândră să văd cum un fost discipol îi motivează frumos pe elevii mei de astăzi să îmbrățișeze o carieră pe placul lor, a spus Olga Jumbei, profesoară de informatică la Centrul de Excelență în Informatică și Tehnologii Informaționale din Chișinău (CEITI).

M-am emoționat cu adevărat când am văzut cum le sclipesc ochii tinerilor, ascultându-l pe Vasile Cudalb. E și el un fost elev de-al nostru, lucrează din 2015 într-o companie despre care a vorbit cu atâta mândrie. Am înțeles că se regăsește acolo și i-am văzut și pe cei tineri foarte entuziasmați. E cea mai mare recompensă pentru mine, ca pedagog, a zis Diana Bagrin, Șefă Catedră Informatică, Centrul de Excelență în Economie și Finanțe din Chișinău (CEEF).

Astăzi m-am convins din nou că nu pot să mă limitez doar la ceea ce învățăm la colegiu. Dacă vreau să țin pasul cu trendurile actuale din IT, trebuie să continui să mă autoinstruiesc, a recunoscut Filip Roșca, elev, 19 ani.

ICT Career Orientation este organizat de către Asociaţia Naţională a Companiilor din Domeniul TIC cu suportul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și Guvernului Suediei în cadrul Proiectului "Dezvoltarea Centrului de Excelență în Domeniul TIC". Partener al evenimentului: Universitatea Tehnică a Moldovei. Parteneri media: Agora, Diez, Locals, Unimedia.

Evenimentul este organizat anual începând cu 2010 și are drept scop motivarea şi ghidarea tinerilor spre cunoaşterea şi valorificarea oportunităţilor de angajare, dezvoltare și avansare profesională în domeniul TIC.  

Opinie
Aveți vreo întrebare sau ați depistat vreo eroare?
Acum vă aflați pe noua versiune a site-ului allmoldova. Dacă aveți întrebări referitoare la funcționalitatea site-ului sau ați depistat vreo eroare, rugăm să ne comunicați despre asta.
Află mai mult
Promovare
Cu siguranță veți fi observați
Acum aveți oportunitatea să vă promovați compania, produsele și seviciile prin intermediul internetului.
Află mai mult
Video
Oferim rezultate în maximum 5 zile de la aprobarea ideii
Creăm şi promovăm videourile pe Internet, în mod original şi discret.
Află mai mult