• 12°
  • 20.12

Filip a discutat despre reforme cu eurodeputații de la Comitetul Parlamentar de Asociere R. Moldova-UE

Prim-ministrul Pavel Filip s-a întîlnit ieri cu delegaţia Parlamentului European, aflată în vizită la Chişinău cu prilejul participării la cea de-a patra reuniune a Comitetului Parlamentar de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană, a relatat pentru moldpres Direcţia comunicare şi protocol a Guvernului.

Părţile au făcut un schimb de opinii privind priorităţile pe termen scurt şi mediu ale cooperării Republica Moldova-UE, incluse în Planul naţional de acţiuni pentru implementarea Agendei de Asociere 2017-2019. În context, Premierul a reiterat angajamentul ferm al Guvernului de a promova agenda de transformare în beneficiul cetățenilor, remarcînd sprijinul constant al Parlamentului European în promovarea parcursului european al R. Moldova. 

Demnitarii europeni au abordat şi subiectul asistenţei macrofinanciare discutat în Parlamentul European. Astfel, Premierul a menţionat importanţa sprijinului financiar în implementarea Agendei de Reforme. „Asistenţa macrofinanciară din partea UE este foarte importantă pentru noi, la fel cum a fost important să obţinem şi un program cu Fondul Monetar Internaţional. Pachetul de condiţionalităţi ne ajută să ne mobilizăm şi să ne mişcăm înainte. E important însă să nu politizăm asistenţa macrofinanciară, care trebuie să urmeze reformele”, a spus Pavel Filip. În context, Prim-ministrul s-a referit la conceptul reformei Administraţiei Publice, supus actualmente consultărilor publice, accentuînd necesitatea implementării corespunzătoare a acestei reforme. 

La rîndul lor, europarlamentarii au menţionat misiunea dificilă, dar şi rezultatele bune ale Guvernului, reiterînd sprijinul delegației Comitetului Parlamentar de Asociere Republica Moldova-UE pentru modernizarea ţării noastre. „Aţi avut o misiune extrem de dificilă şi în continuare aveţi multe provocări la orizont, dar eu şi colegii mei din celelalte grupuri politice avem datoria de a sprijini R. Moldova în procesul de integrare europeană”, a declarat europarlamentarul Andi Cristea.

больше новостей
Мнение
ЕСТЬ ВОПРОС? НАШЛИ ОШИБКУ?
Вы находитесь на новой версии портала allmoldova. У вас возникли вопросы, касающиеся работы сайта? Или вы обнаружили ошибку? Напишите нам
Узнать больше
ПРОДВИЖЕНИЕ
ВАС ТОЧНО ЗАМЕТЯТ
Продвижение вашей компании, товаров и услуг в интернете
Узнать больше
КОПИРАЙТИНГ
ПИШЕМ О ВАС И ДЛЯ ВАС
Реальные, а не скопированные в интернете, новости о вашем бизнесе для размещения на вашем сайте, в социальных сетях, на сайтах интернет-медиа
Узнать больше